Nu va asteptati sa va dau eu un raspuns in randurile de mai jos, este mai degraba o invitatie sa participati voi cu idei, fiindca eu nu am reusit inca sa imi au seama. Poate ca daca daca am sti ce anume o provoaca am gasi si solutii pentru a o anihila. Altele decat clasicele si fara de succes replici: ‘nu ai voie!’, ‘tie ti-ar placea daca ti s-ar face asta?’, ‘vezi ca te pedepsesc!’
Sa va dau si un exemplu, ca sa fie mai clar. Ieri in parc, intr-un spatiu stramt cu putin nisip se juca copilul din dotare. Un baietel de vreo 4 ani ia cu un excavator nisip si il arunca violent in fata plodului. La inceput am crezut ca a fost o intamplare, dupa a 5-a oara era insa clar ca o facea in mod voit. I-am spus sa plece imediat si s-a executat, vreo jumatate de metru mai incolo, ca sa impinga un alt copil care a inceput sa planga.
Oricum, cel mai violent comportament l-am observat la fetite. Am vazut parinti care au grija ca fetita lor sa nu se apropie de nimeni, fiindca stiu din start ca va lovi. Uneori cu motiv, fiindca vor o jucarie care este la altcineva. Alteori fara niciunul. Cum vad ca se apropie un copil cum sar de pe banca ca din gura de sarpe pentru a impiedica lovitura aproape iminenta, ceea ce face plodul sa devina si mai isteric. E clar, sunt deja depasiti de situatie. Atat de tare incat se bucura daca o incaseaza si copilul lor de la altcineva, ca sa vada ca nu este bine.
Ma intreb cum ajung copiii, de la niste ghemotoace zambarete sa capete un asemenea simt al posesiei si o asemenea placere in a lovi. Cum invata asemenea comportamente violente, vad pe altii si atunci repeta si ei ca pe orice altceva? Am mai auzit si ideea ca nu stiu sa se exprime si din aceasta cauza folosesc fapta si nu vorba. Sau e posibil sa fie incantati ca vad pe cineva mai slab decat ei si atunci isi arunca asupra lui toate frustrarile? Ar putea fi si un mod de a-si exprima independenta, de a crea un spatiu personal. Sau stiu ca este interzis si o fac pentru a atrage atentia asupra lor.
Ma intreb daca nu cumva ceva din modul in care ii invatam noi ca unele jucarii sunt ale lor si au drept deplin asupra lor duce la asemenea rezultate. Iar apoi orice am face ca sa schimbam asta nu se mai poate. Sau poate vine si din amenintarile pe care le scapam fata sa ne dam seama, fiindca vrem sa ii educam. De la ‘ti-am spus ca o sa cazi’ urlat in urechea copilului, pana la ‘daca nu mananci asta nu iti mai dau nimic altceva, sa vad daca iti place’.
Si nici gradinita nu este neaparat o solutie, daca ne gandim ca acolo vor fi linistiti de catre specialisti in psihologia copilului, care vor reusi acolo unde noi dam gres. Din povesti am inteles ca si acolo este o paruiala generala intre prichindei. Mai ales ca vor avea mult mai putina supraveghere. Asa ca degeaba ne gandim ca aceasta ar fi solutia salvatoare atunci cand copilul nostru gingas se transforma intr-un huligan liliputan.
Oricare ar fi cauza, din cate am observat, comportamentul cu pricina dispare odata ce cresc mai mari, cam dupa 4 ani, asa. Dar intre 2 si 4 ani se comporta ca animalutele salbatice – musca si zgaraie. De scapat, scapa cine poate.
