Recunosc în copilăria şi adolescenţa mea nu m-am întâlnit absolut deloc cu loviturile sub centură pe care se presupune că şi le fac fetele atunci când devin rivale. Sigur, răutăţi şi chiar o formă incipientă de bullying există încă de pe atunci, însă nu ţineau neapărat cont de sex sau de peocupari. Erau răutăţi la modul general în care pica oricine avea ghinionul să se afle prin zonă.
Apoi a venit revoluţia şi accesul la filmele americane a fost mult mai facil, îmi aduc aminte că Beverly Hills a fost pentru mulţi din generaţia mea un adevărat “role model”, fiecare dintre noi şi-a ales un personaj cu care s-a identificat și a început să se poarte în consecinţă. Totuşi, nimeni nu şi-a ales rolul de fată rea şi intriganta. Era nevoie de prea multe abilităţi pentru a juca acest rol şi nimeni nu avea pregătirea necesară.
Tocmai din acest motiv am crezut că toate conflictele şi rivalităţile între fetele din filmele americane cu adolescenţi (şi nu numai) sunt doar scenarii, necesare pentru menţinerea unei intrigi interesante.
Se pare că am greşit enorm! Am în faţa ochilor o generaţie de fete crescute în faţa televizorului, care au avut acces încă din copilăria mică la filme cu adolescenţi (absolut cretine, dacă mă întrebaţi pe mine) şi care au început să dezvolte aceleaşi comportamente precum idolilor lor.
Având o relaţie foarte apropiată cu fetele mele şi cu toate prietenele lor (unele mai bune, altele mai… puţin bune), am ocazia să aflu despre ce se întâmplă la şcoală, în vizite sau în orice comunitate în care se strâng în general aceleaşi personaje.
Aţi rămâne uimiţi de planurile detaliate şi de sabotajele pe care şi le pregătesc unele altora, despre răutăţile pe care şi le fac, minciunile pe care le spun unele despre altele şi bârfele pe care le inventează în mod premeditat şi deliberat. Dar cel mai şocant pentru mine este cum reuşesc să-şi păstreze zâmbetul prietenos pe faţă, cum se prefac că sunt cele mai bune prietene nefăcând altceva decât să culeagă informaţii despre “rivala” pentru că după ce aceasta dispare din câmpul vizual, să înceapă operaţiunile de defăimare.
Ai zice că o minciună mică sau o bârfă nu sunt un capăt de ţară, însă se ajunge la mers la profesori şi parat că “cutărică” nu şi-a făcut temă sau că lipseşte intenţionat ca să nu dea testul. Toate aceste sabotaje au drept scop scăderea mediei şi implicit imposibilitatea luării bursei. Implicaţiile sunt mari, uneori cred că depăşesc capacitatea lor de judecată, deşi s-ar putea să fiu eu prea naivă.
Fetele la care mă refer eu sunt mici, maxim 13-14 ani şi ai zice nu au probleme reale pe care să se confrunte. Părerea mea e că sunt doar “jocuri” învăţate din seriale, pe care le aplică şi ele, în lipsa unei educaţii potrivite şi a unei supravegheri adecvate din partea părinţilor.
Şi încă nu au ajuns la vârsta la care sunt interesate de băieţi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla atunci, când orgoliile vor fi mult mai mari, hormonii vor alerga nestingheriţi şi metodele pe care le vor avea la îndemână vor fi mult mai emancipate.
(…)
Citește mai mult pe meseriadeparinte.ro!
