„Nu a ajuns?” – mă întreabă pentru a 15-a oară Mihai, băieţelul meu de 7 anişori, de curierul care TREBUIE să îi aducă Păturica (da, este Păturica, cu "P" mare).
Mihai şi-a uitat păturica murdară şi jerpelită, pe care o ţine în braţe în timp ce doarme, de când se ştie, la bunica, adică la 5 ore distanţă de mers cu maşina. Încontinuu, de două zile, mă întreabă despre acelaşi lucru şi, mai rău decât atât, este că nici nu se odihneşte cum trebuie (pentru că îi lipseşte Păturica), deci este scâncit mai toată ziua.
Ambii copilaşi au o Păturică pe care o ţin în braţe, când dorm, şi cred că îmi ajung degetele de la o mână să număr de câte ori s-a întâmplat să nu le aibă cu ei, în timpul nopţii. David, băieţelul cel mare, nu a ratat nicio noapte de somn cu Păturica… şi asta până pe la vreo 10 ani.
De fiecare dată când David era supărat, se aşeza în pat, îşi lua păturica în braţe, băga capul în ea plângând şi începea să îşi sugă degetul (inclusiv asta a făcut: şi-a supt degetul până la 10 ani. Nu, nu te speria, ortodontul mi-a spus că nu este niciun pericol!).
Chiar dacă Mihai nu îşi suge degeţelul, este foarte ataşat de Păturică şi nu dă semne că ar vrea să renunţe la ea, prea curând. Ceea ce mie mi se pare în regulă…
Unii părinţi aleg să îşi încurajeze copiii să renunţe la obiectele de care se ataşează foarte tare, cum ar fi o păturică sau jucăria pe care o ţin în braţe, când dorm, mai ales că este destul de greu să duci grija acestora cu fiecare plimbare.
Şi da, uneori poate fi o corvoadă să fii în permanenţă atentă să nu uiţi Păturica sau Jucăria, când pleci de acasă pentru câteva zile, dar, contrar credinţei populare, ataşamentul faţă de astfel de obiecte nu este copilăresc sau specific copiilor slabi şi nesiguri. Dimpotrivă, s-a demonstrat că ele contribuie la întărirea sentimentului de independenţă a copilului, făcându-l să se simtă mult mai în siguranţă în locuri străine. Studiile arată că acei copilaşi care dorm cu un obiect specific sunt mai puţin timizi şi dovedesc o capacitate de concentrare mai mare decât ceilalţi.
Obiectele pe care ei le iubesc sunt ca roţile ajutătoare de la bicicletă care le susţin credinţa că acum, aici, eşti în siguranţă! Construirea sentimentului de siguranţă îi ajută pe copii să rişte mai uşor, să exploreze şi, până la urmă, să crească.
Obiectele de securitate – căci le putem numi şi aşa – îl ajută pe copil să facă anumite conexiuni şi în afara mediului familial, diminuând anxietatea de separare şi făcându-i să se simtă siguri pe ei în situaţiile şi în locurile străine.
Am întrebat oamenii de specialitate şi mi-au spus că unul dintre cele mai bune lucruri pe care eu şi soţul meu l-am făcut pentru copii a fost să nu îi presăm să renunţe la obiectele lor de securitate. Am ales să lăsăm lucrurile să vină de la sine, exact aşa cum simţeau ei…
Dacă obiectele care îl fac pe copil să se simtă în siguranţă în faţa schimbărilor şi chiar a traumelor le sunt luate, atunci copilul devine anxios şi poate dezvolta probleme temperamentale. În fapt, cercetările arată că, în general, copiii care sunt forţaţi să renunţe la obiectele de securitate sunt mai predispuşi la dezordini patologice.
►Citeşte şi Probleme frecvente de somn: copiii nu adorm fara parinti
Adevărul este că şi copiii şi adulţii deopotrivă pot avea obiecte de securitate, fără chiar să îşi dea seama. Că este vorba despre telefonul mobil, despre o bijuterie, despre o fotografie sau despre oricare alt obiect de suflet– toate acestea ne ajută pe noi, adulţii, să ne întoarcem într-un timp şi într-un loc care ne umple sufletul. Fără acestea, ne putem simţi pierduţi, confuzi, inconfortabil.
Obiectele de securitate nu sunt semne de slăbiciune, ci lucruri care ne dau puterea să ne simţim confortabil în această lume a haosului, a imprevizibilului.
Curierul a sunat la uşă şi acum în lumea micuţului meu domnesc fericirea şi calmul. S-ar putea să nu se despartă de Păturică niciodată, dar eu nu îl pot judeca. Sunt acea mamă care mai doarme, din când în când, cu Maimuţa pe care i-a adus-o Moşul, când avea doar cinci ani. :)
