Sari la conținut

Despre prieteniile copiilor mici. Cum îi ajutăm să fie prieteni buni și să-și facă prieteni buni

Unul dintre argumentele deloc de neglijat pentru care părinții își dau copiii la grădiniță este socializarea. Cei mai mulți dintre noi ne dorim să avem copii care să poată socializa, să interacționeze ok cu ceilalți, să lege prietenii.

Nu de puține ori am văzut părinți îngrijorați de faptul că micuțul sau micuța lor nu prea interacționează cu ceilalți copii. Eu însămi am fost unul dintre acești părinți o perioadă. Mi-a trecut.

Dar pentru cei care sunt încă îngrijorați, vreau să spun că abia după vârsta de 3 ani un copil poate lega un soi de prietenie temporară.

În schimb, de pe la un an micuții își pot arăta preferința față de un anumit copil, de a avea o minimă interacțiune cu acel copil. Abia pe la 2 ani un copil poate fi înduioșat dacă vede un alt copil plângând și se simte apropiat de acel copil. Asta în ciuda faptului că se spune despre micuți că sunt individualiști și deloc empatici.

Dar, cum spuneam, după vârsta de 3 ani copiii încep să lege mici prietenii cu alți micuți din jurul lor. Încet-încet, ei deja simt nevoia de interacțiune, de socializare, de apreciere din partea prietenilor.

(…)

Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro

Foto: Arhiva personala Alina Serea, fricidemamici

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!