A face totul pentru copilul tău nu înseamnă să faci, literalmente, totul. Cu cât învață mai devreme să se descurce singuri, cu atât viața tuturor celor din familie va fi mai ușoară. Desigur, există și reversul medaliei. Iată care este experienta mamicii-blogger Ada Petre...
Adevărul e că de la vârste foarte mici, copiii pot face mai multe decât ne putem închipui.
Pe la un an și jumătate, Lia era în stare să deschidă un iphone complet închis. Intuitiv, doar din ce văzuse la adulții din jur, pricepuse cum funcționează drăcia.
aproape doi ani Lia se poate spăla singură pe dinți, a învățat să se săpunească prin părțile esențiale, e perfect capabilă să mănânce cu ambele mâini, știe să folosească telecomanda și să își aleagă din sertar hainele cu care dorește să se îmbrace.
La trei ani și un pic, cocoțată pe un scaun înalt, Irina putea mânui un mixer (desigur, sub supravegherea atentă a unui adult). Știa să-și pună hăinuțele purtate în coșul de rufe și jucăriile la locul lor. Putea să-ntindă pătura pe pat.
Pe la patru ani învățase să se spele și să se îmbrace singură în câte trei minute fiecare acțiune, pe fondul muzical al celebrului hit “Elefantul Cici”. Deja își făcea singură fresh-uri de portocale. A plecat în prima excursie fără mama, la Sinaia, Cota 2000. În ziua aia am albit.
La cinci ani patina, mergea pe role și pe bicicletă și învățase singură să se descurce pe computer. Eu am refuzat să o luminez, din motive probabil ușor de bănuit. S-a auto-luminat, la grădi.
La șase ani știa să gătească paste și să facă ceai. Tot atunci a început să mă vindece când mă simțeam rău, aplicându-mi prosoape ude pe frunte. La șase ani a plecat pentru prima oară cu Sofia de mână să cumpere lapte. Eram la Bușteni și au traversat două intersecții. Desigur, în partea aia de Bușteni treceau cam cinci mașini pe oră. N-au murit și au ajuns înapoi și cu restul.
La șapte ani a învățat să arunce clătitele în tigaie pentru a le întoarce. În vacanța de vară a început să plece prin vecini dimineața, la joacă, și se mai întorcea doar ca să-mi strige că nu-i e foame, la prânz.
La opt ani știe să mânuiască suficient de bine cuțitul ca să am încredere că nu-și taie degetele când pregătește o salată. Pune masa și strânge masa, știe să curețe farfuriile înainte de a le băga în mașina de spălat. E în stare să-și sorteze rufele pe culori, se îmbracă singură și poate să-și pregătească și pachețelul. Din nefericire pentru mine, în câte o dimineață are impresia că se pricepe să facă și cafea. E-n stare să curețe tot felul de legume, știe cum se fac vreo trei tipuri de mâncăruri, e perfect capabilă să refuze ce-i ofer eu la cină și să-și aleagă altceva din frigider. Știe să citească etichetele de pe produse, să caute data de expirare pe ambalaj, știe să socotească de câte cutii de lapte avem nevoie într-o săptămână dacă pentru un mic dejun consumăm aproximativ 400 de ml și o cutie are 1000 de ml, știe câte zile mai putem merge cu mașina la școală din clipa în care se aprinde becul de benzină, ținând cont că de la noi până la poarta școlii sunt 7 kilometri și mama trebuie să se mai și întoarcă acasă, și când s-a aprins becul e semn că mai avem benzină pentru vreo maxim 40 de km.
Doi copii născuți de aceeași mamă nu-s la fel. Irinei i-a zis buni acum o mie de ani că e prea mică să știe să-și sufle nasul. Până în ziua de azi, e o problemă fantastică să o convingi pe Irina să-și sufle nasul. Liei nu i-a zis nimeni că e prea mică să-și poată sufla nasul. De ceva vreme, nici nu mai știu de când, Lia își suflă nasul la fel de bine ca mine și ca tine.
A
m trecut în revistă câteva dintre abilitățile copiilor mei nu ca să mă dau mare, ci ca să susțin următorul gând:
Niciodată nu vei ști ce poate face copilul tău, dacă nu-i dai ocazia să încerce să facă. Orice.
A face totul pentru copilul tău nu înseamnă să faci, literalmente, totul. Cu cât învață mai devreme să se descurce singuri, cu atât viața tuturor celor din familie va fi mai ușoară. Desigur, există și reversul medaliei. Odată cu ne-dependența de adulți pentru chestiile vitale, începe desprinderea de nava-mamă. Care desprindere doare, oricât de zen s-ar da nava-mamă.
Până la urmă, ideea e să îi ajuți să stea pe picioarele lor, nu să-i ții în brațe o viață.
Copiii voștri ce știu să facă? Ce ați avut încredere că vor reuși fără voi?
Citeste mai mult pe injoaca.ro!
Foto: Pixabay.com
