Săptămâna trecută, elevii de clasa a XII-a s-au așezat, pentru ultima dată, în băncile liceului. Un capitol s-a închis pentru totdeauna, pentru ei, prilej cu care au sărbătorit și au făcut un rezumat al experienței lor de elevi, cu bune și cu rele. Așa cum era de așteptat, festivitățile de absolvire au fost marcate de discursurile șefilor de promoție, care mai de care mai creative și mai emoționante.
Lucrurile au stat, însă, diferit la Colegiul Mihai Viteazul din orașul Ineu, județul Arad. Șefa de promoție a colegiului a susținut un discurs altfel, în care a vorbit despre dezamăgirea ei cu privire la sistemul de învățământ din România: nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele.
"Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academica și am realizat abia acum cât timp am pierdut", rostește Iulia Cociuba, cu fermitate, în fata colegilor și a profesorilor.
Tânăra absolventă descrie, în câteva cuvinte, cât de mult a dezamăgit-o sistemul care a învățat-o mai degrabă "cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral". În final, ea îndeamnă la conștientizarea problemelor "care au fost băgate sub preș atâta timp" și transmite și un mesaj de mulțumire la adresa acelor "dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră".
Iată discursul integral al elevei din Ineu:
"Mă numesc Cociuba Iulia și, deși unii nu m-ați vrut aici, diferența fiind de doar 3 sutimi, iată-mă! Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferita asupra anilor de liceu.
Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflecta în mod real experiențele mele. Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala. În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici. Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.
Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă. Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral. Astăzi, în fața dumneavoastră, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred. Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp. În încheiere, vreau să transmit un mesaj clar: școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol. Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, însă vreau să-i celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi. Cu bune și cu rele, liceul ne-a unit pentru că aveam un scop comun: să absolvim. Și uite că am făcut-o! Mult succes! Mulțumesc!".
Așa cum era de așteptat, clipul s-a viralizat, devenind subiectul unor ample dezbateri pe grupurile de Facebook, mai ales în acelea în care membrii sunt cadre didactice.
Profesorii o critică dur pe adolescentă, reproșându-i că a rostit un astfel de discurs într-un moment nepotrivit, „umbrind festivitatea de absolvire”. Alți profesori sunt și mai categorici și îi desființează cu totul opinia, acuzând-o pe absolventă de ipocrizie și reproșându-i că „a ieșit la atac atunci când s-a văzut cu sacii în căruță”. Sunt în schimb profesori care recunosc că sistemul de învățământ românesc are probleme reale iar o parte din vină o poartă și profesorii.
„Elevii au devenit oportuniști, vânători de note, nu-i mai interesează valorile, domnișoara șefă de promoție. Știm să ieșim la atac numai după ce ne vedem cu sacii în căruță”, este unul dintre comentarii.
Ai venit să înveți carte, iar personalitatea și moralul îți formezi în cei 7 ani de acasă, a adăugat un alt cadru didactic.
„Autosuficientă, plină de aroganță, de pe altă planetă, incapabilă de recunoștință, veșnic nemulțumită. Că este mincinoasă și superficială a recunoscut singură. A beneficiat de învățământ gratuit, pe baza cunoștințelor acumulate va merge la o facultate și va avea o viață decentă. E deranjată că nu a avut covor roșu”, este de părere un alt membru al grupului privat cu peste 85.000 membri.
„Este discursul unei eleve „model” care nu are valori, valori familiale. Mass-media promovează și dă valoare unor asemenea acte precum «discursul unei eleve»???!!! Un discurs pompos, cuvinte goale, fără perceperea conținutului. «Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică»???''. Bine că nu a adăugat bullying din partea profesorilor. Poate dacă ar face un exercițiu de gândire onest, «eleva exemplară», ar realiza că a făcut o gravă eroare prin acel discurs. Într-o zi frumoasă și memorabilă a reușit să lase un gust amar deopotrivă profesorilor și colegilor ei. Poate homeschooling era o varianta mai bună pentru «eleva exemplară». Ereditatea +mediul (școala......) + familia sunt trei factori decisivi în formarea personalității. Concluzionez retoric, «săraca fată bogată», scrie un alt profesor.
Voi ce părere aveți despre discursul elevei?
Foto: Facebook.com/ Sorin Constantinescu