Ne este ușor să le fim aproape copiilor noștri când sunt cooperanți și se poartă frumos. Adică așa cum ne dorim noi. Când sunt zâmbitori și înțelegători. Dar când sunt furioși, când avem impresia că ne sfidează, când noi îi rugăm frumos și ei ne spun că nu vor și nu au chef… ne e mai greu. Adică mie, una, mi-era destul de greu. Și încă îmi mai este câteodată.
Dar așa cum am scris mereu aici, în cei aproape opt ani (oh, doamne, cum au trecut!), de când sunt mamă, un lucru a funcționat mereu. Să mă pun în locul copilului, să încerc să-mi dau seama ce simte.
Fix atunci când nu mai știam ce să fac, când aveam impresia că orice zic și oricum acționez, nu voi mai reuși să evit niște crize de furie sau o ușă trântită, am realizat că exact asta lipsea. Să mă conectez cu copila. Să-mi dau seama ce simte.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro
