Cazurile de gripă au crescut alarmant în acest sezon, în măsura în care au apărut noi cazuri de flurona, infectarea simultană cu gripă și coronavirus.
Deși se preconizează o explozie de astfel de cazuri, medicul pediatru Mihai Craiu sfătuiește părinții să nu se panicheze sau să caute vinovați, ci să găsească, în schimb, soluții eficiente pentru combatarea virusului.
Mihai Craiu a scris pe pagina lui de Facebook ce ar trebui să știe părinții despre gripă și ce măsuri ar trebui să ia, în această perioadă.
“1. Gripa este o infecție acută posibil severă a căilor aeriene și se transmite în special pe cale aerogenă. Cu alte cuvinte este MULT mai probabil să luăm gripă într-un spațiu închis, aglomerat unde există persoane care strănută sau tușesc. Riscul este MUUULT mai mic în aer liber.
2. Putem scădea riscul de îmbolnăvire și altfel decât evitând aglomerația... Prin aerisirea frecventă (cu toată spaima noastră că "ne trage curentul" chiar vor trebuie aerisite bine clasele, începând de acum), sau prin folosirea măștii, mai ales în zonele aglomerate (metrou, magazin, sală de clasă etc). Chiar și o mască improvizată sau o bandană pusă la gură reprezintă opțiuni mai bune decât... nimic.
3. Virusul gripal supraviețuiește pe suprafețe și poate ajunge cu ușurință în nasul, gura sau ochii unui copil, care se atinge la față, cu mâinile nespălate, în special după ce a atins clanțe, mânere, balustrade, etc în locuri aglomerate. Ar trebui să reinvățăm spălatul corect al mâinilor și tușitul în plica cotului, ca în primele luni de pandemie...
Cam asta se poate face ACUM. Restul sunt emoții și așteptări nerezonabile”, a transmis medicul.