Sari la conținut

În urma experienţei traumatizante prin care a trecut băieţelul ei, o mamă avertizează: trambulinele ar trebui interzise copiilor

Peste 90.000 de copii ajung anual la spital, din cauza rănilor provocate de trambuline!

După ce băieţelul ei s-a rănit extrem de grav, o mămică vorbeşte despre pericolul uriaş la care sunt expuşi copilaşii care sar pe trambuline.

Trambulinele au devenit din ce în ce mai populare în ţara noastră, fiind prezente mai întâi în parcurile în aer liber şi, nu de puţin timp, în malluri – în interiorul spaţiilor de joacă pentru copii. Dar dacă întrebi medicul pediatru, vei afla că orele de sărituri distractive nu sunt deloc bune pentru copil, ba dimpotrivă.

Kait Wellen, o femeie din SUA, a descoperit pe pielea (sau, mai bine zis, pe oasele) copilului ei de doar trei anişori că trambulinele sunt extrem de periculoase.

Oricât de greu mi-ar fi să povestesc ceea ce ni s-a întâmplat în urmă cu 12 zile, trebuie să o fac, de dragul celorlalţi părinţi. Eram în parc, pe trambuline, când Colton, băieţelul meu de doar trei anişori, a căzut şi şi-a rupt femurul – cel mai rezistent os din corp, a scris Kait, pe pagina ei de Facebook.

Femeia a ajuns de urgenţă cu băieţelul la spital, unde i s-a pus un aparat gipsat de la şold până la genunchi, aparat pe care va trebui să îl poarte timp de cel puţin şase săptămâni.

►Citeşte şi Cele mai periculoase jucării pentru copii. Atenţie – unele ar putea fi deja în mâinile copilului tău

Vieţile noastre s-au dat cu totul peste cap, de la accidentul lui Colton. Fiecare zi este o luptă pentru puiul meu de 3 anişori.

În încercarea de a se face faţă traumei copilului, Kait a aflat că doctorii nu recomandă copiilor săriturile pe trambuline. Am aflat că Academia Americană de Pediatrie şi Academia Americană de Chirurgie Ortopedică recomandă ca accesul pe trambuline să fie strict interzis copiilor sub şase ani. Oasele copilaşilor sunt prea subţiri pentru a susţine presiunea dată de sărituri. Mi-e ruşine să recunosc, dar eu habar nu aveam de asta.

Academia Americană de Pediatrie, o organizaţie de care aparţin peste 66.000 de medici pediatri, are chiar o politică ce avertizează împotriva accesului copiilor pe trambuline – în absenţa supravegherii atente a adulţilor şi a echipamentului adecvat. Mai mult, aceştia avertizează că nu ar trebui să se permită accesul pe trambulină mai multor copii, simultan.

Un articol publicat în revista Pediatrics – "Rănile provocate de trambulinele din parc şi de trambulinele din interior" susţine că numărul copiilor ajunşi la camera de gardă din cauza săriturilor pe trambuline a crescut de la 581, în 2010, la 6.932, în 2014.

Mama lui Colton speră că, împărtăşindu-şi experienţa, va reuşi să îi facă şi pe ceilalţi părinţi conştienţi de pericolul care îi pândeşte pe copiii lor.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!