Sosirea unui nou-născut aduce întotdeauna schimbări majore în viața unei familii, mai ales dacă nu este vorba despre primul copil al familiei.
Când apare cel de-al doilea copil, primul poate deveni gelos pe nou-născut. Este important să ne dăm seama că gelozia între frați este un sentiment natural și normal și nu ar trebui ca părinții să se îngrijoreze.
De ce apare gelozia între frați?
Gelozia între frați apare atunci când legătura emoțională, care până la momentul respectiv unea copilul mai mare de părinții lui pare a fi amenințată de sosirea unui “străin” care are nevoie de o atenție și îngrijire suplimentară.
Gelozia între frați apare spontan. Părinții trebuie să-și trateze copiii în mod natural, fără a supraproteja unul dintre copii.
► Citeşte şi: Sindromul copilului mijlociu: ce ar trebui să știi
“Eu am venit primul”
Copilul percepe timpul pe care îl petrecea cu părinții lui ca fiind serios redus. Modul în care el va încerca să recupereze acea perioadă se va rezuma tot timpul la încercarea lui constantă de a atrage atenția.
Iată ce trebuie să faci, dacă unul dintre copilul tău este gelos pe fratele sau pe sora lui:
Nu corecta această căutare a atenției
Copilul trebuie să-și dea singur seama că această atitudine nu va schimba situația cu nimic. Îngrijorarea excesivă cu privire la tiparele de comportament care generează gelozia între frați sau încercarea de a le remedia poate, de fapt, să prelungească această situație.
► Citeşte şi: 8 greșeli de parenting pe care copilul mai mare nu le va uita niciodată
Este bine să petreci timp cu copilul și să vă jucați așa cum o făceați înainte
Părinții ar trebui să încerce să petreacă timp cu copilul lor mai mare în fiecare zi. În acest fel, copilul va înțelege că este important.
Este necesar să arăți afecțiune și iubire în mod egal celor doi copii. În acest fel, copilul mai mare va ști că bebelușul are nevoie de mai multă atenție și îngrijire. Micuțul tău poate lua parte la îngrijirea bebelușului. Îi poate aduce suzeta, scutecele sau poate să stea lângă el până adoarme. Toate aceste lucruri îl vor face să se simtă util.
► Citeşte şi: Copiii au nevoie în primul rând de părinți. Nu-i vorba de câți bani ai, ci de cât de implicat poți fi
E timpul să învățăm să împărtășim
Nu numai timpul trebuie împărțit, ci și jucăriile și tot ceea ce se află în casă. Sentimentul de posesivitate va crește mult în această perioadă.
Este un moment potrivit pentru a-i explica copilului că tot ceea ce îl înconjoară nu îi aparține exclusiv. Trebuie să știe că va fi nevoie să împartă cu sora sau fratele mai mic.
► Citeşte şi: Pentru mama care își pregătește inima pentru bebe 2