Cu doi baieti mici acasa am avut parte din plin de astfel de atentii.
"Ce dor mi-a fost de voi, hai sa imi povestiti despre ziua voastra", le spun eu cand ii intalnesc dupa o zi de munca. De obicei sunt franta si visez ca ii tin in brate si discutam un pic, ca sa ne reincarcam bateriile.
"Ba mai bine hai la tranta", imi spun ei ca doi mici Feti Frumosi ce tocmai au dat peste un zmeu mare si tocmai bun de infrant. Si acest raspuns este aproape invariabil de cate ori eu incerc o apropiere afectiva.
"Bine, atunci tranta sa fie", spun eu cu mai putin entuziasm decat ar trebui, comparativ cu al lor, intrucat aproape sigur iar ma voi alege cu niste picioare in stomac, un manunchi de fire de par smulse din cap si complet secata de energie. Cel mai probabil si baietii vor termina cu cateva scurte momente de plans, pentru ca vrei nu vrei tot ajungi sa te lovesti atunci cand este vorba despre harjoneala.
Ne alegem un loc cat de cat sigur in care sa se intample actiune si anume patul. Acolo, daca te trantesti este mai putin dureros. Dar, desigur, raman si tabliile patului, mai poti sa cazi si din pat, iti mai scapa un pumn in ochiul cuiva, se mai trage de o haina pana se rupe. Si daca se poate intampla atunci cel mai probabil ca se va intampla, fiindca la harjoneala spiritele se incing bine si se trece de la ras la plans intr-o secunda. Nu pot sa va spun de cate ori mi-au tasnit lacrimile din ochi de durere. Si nu pot sa cred ca pentru ei nu a fost la fel, intrucat nu se menajeaza unul pe altul mai mult decat ma menajeaza pe mine. Deci au momente in care ii doare foarte tare. Si totusi mai vor, iar si iar, fara sfarsit.
Data fiind situatia si parerea mea si a copiilor atat de diferita despre subiect m-am uitat sa vad ce spun expertii. Si in mare ei spun in felul urmator:
- toti baietii iubesc harjoneala si pe masura ce cresc aceasta devine din ce in ce mai dura (oh, of, vai!)
- pentru ei este modalitatea preferata de conexiune si exprimare a afectivitatii (la revedere vise despre discutii calme)
- este o modalitate prin care invata despre limite, comportament acceptabil, respectarea celorlalti, competitivitate, incredere in sine si cate si mai cate.
- poate sa degenereze usor, asa ca parintele are un rol foarte important de mediator
- stabileste spatiul de joaca si are grija sa fie cat mai putine accidente
- stabileste regulile, ce nu ai voie sa faci si din cand in cand le reaminteste
- opreste din cand in cand joaca pentru a mai detensiona situatia
- ii invata pe copii sa se opreasca atunci cand celalalt nu se mai distreaza si spune stop.
Si ce mai conteaza cateva tricouri rupte in fata unui rezultat atat de important?
Voi cum va descurcati cu harjoneala?
