Copilul meu de 3 ani isi cere scuze non stop, zi de zi, fara niciun fel de indemn. Si cel mare, de 5 ani, o face destul de des:
- Ti-am spus sa nu mai rupi toate merele din copac inainte sa se coaca. Le arunci si nu le vei mai avea cand sunt gata. - Scuze!
- Nu mai da in fratele tau, nu este frumos - Scuze!
- Te-am rugat sa ma lasi trei minute sa termin ce am de facut. Au trecut doar cateva secunde - Scuze!
Ai spune ca am cei mai bine educati copii din lume. Din pacate insa nu este asa. Sa nu credeti ca spun scuze si apoi nu mai fac. Intr-un timp destul de scurt, cateva ore sau cateva minute, o iau de la capat. Deci scuzele cu pricina nu par sa aiba vreo valoare. Par sa fie un automatism, ca si cum ar fi gasit solutia ca sa scape usor cu o fapta care noua, adultilor, ne displace. Spun 'scuze' dulce, cu o voce suava, si, eventual, daca vad ca ti-ai pierdut rabdarea, supraliciteaza: nu te supara mama, vreau sa fii fericita!
Desigur, este un pas mai bine decat ce era inainte cand spuneam ca un fapt nu este in regula si trebuie intrerupt si tot ce obtineam era fie o ignorare completa, fie un ras. Pana in doi ani cam asa eram:
- Nu da in fratele tau - trosc, pleosc!
- Nu arunca cu mancare - Ha ha ha ha!
- Ma supar daca nu inchizi televizorul sa vii la culcare - Tuc, toc lipiciosi pe obrazul meu, dar televizorul ramane deschis.
Acum, daca stau sa ma gandesc, nici nu este normal sa imi doresc sa fiu ascultata intotdeauna, desi tare mult mi-ar placea. Dar imi doresc ca scuzele sa fie scuze - adica sa constientizezi ca ai facut ceva gresit si sa vrei sa nu o mai faci in viitor si chiar sa faci eforturi sa nu o mai faci in viitor:
"Uite cat de tentant este copacul asta, ia sa ma urc eu in el. Si acum ca m-am urcat ce sa fac? As rupe un mar, ca este distractiv. Dar mama m-a rugat sa nu o fac. Ehhh... bine, nu o fac, hai mai atunci sa urmaresc furnica asta..." Cam asa ceva as vrea sa se petreaca dialogul interior.
Expertii spun ca oricum nu este indicat sa le spui copiilor sa isi ceara scuze pentru ca asta poate duce la resentimente. Nu le cer asta, doar le folosesc ei ca pe o arma impotriva interdictiilor. Ce ma sfatuiesc sa cer, altceva decat scuzele:
- sa promita ca nu vor mai face lucrul respectiv: 'mama, promit solemn sa nu mai rup mere pe care nu le mananc'
- sa gasesc modalitati de a compensa / repara ce s-a stricat: i-au dat o palma fratelui, acum sa-i dea o imbratisare
- sa incep o discutie profesorala: stii de ce nu este bine sa faci x? ce crezi ca s-ar intampla daca ai face numai x?
- sa ma introduc pe mine in discutie: mama se supara foarte tare daca te mai bati cu fratele tau
Ce altceva m-ati mai sfatui sa fac?
