Schimbarile de „pofte” ale lui fiului meu ma fac uneori sa ma catar pe pereti.
Subliniez inca din capul locului ca nu am avut niciodata probleme de alimentatie cand era mic. Sau de fapt pot sa zic ca am avut ceva probleme in sensul in care poftea tot si manca prea mult. De pofta.
Incurajata de deschiderea culinara pe care a manifestat-o de mic, am incercat sa ii fac mancaruri din cele mai diverse. Si am reusit in cea mai mare masura. A mancat de cand era mic vinete portugheze, paste cu scoici sau ciorba de salata.
Dar din bucuria experimentelor culinare am aterizat pe un nou teren, acela al mofturilor la masa. Si trebue sa iti impartasesc ca putine lucruri ma irita mai tare decat mofturile copiilor la masa.
„Nu imi place” „Bleah” „Imi vine sa vomit” si alte fraze insotite de grimase si strambaturi sunt unele dintre cele mai enervate manifestari ale copiilor.
Dar sa revenim.
Cam pe la 6 ani a inceput distractia. Daca pana atunci manca orice ii puneai in farfurie sau cel putin incerca (manca 4-5 linguri si lasa in farfurie), de atunci a inceput spectacolul. Iti relatez un episod care se repeta cu obstinatie cel putin odata pe saptamana:
- Ce vrei sa iti fac diseara de mancare?
- Mama, hai sa facem ceva bun. Paste cu scoici.
- Bine.
Zis si facut. Mama se urca in masina, merge la un hypermarket bun, alege cu grija scoicile ca sa fie cat mai proaspete, cumpara patrunjel proaspat, vin pentru paste.
Ajung acasa, fac sosul de scoici, fierb pastele si il chem la masa.
- Stai, mai dureaza putin desenele.
- Vino, altfel o sa se raceasca pastele.
- Stai o secunda.
Secunda se face 5 minute, deja incepeau sa se raceasca. Vine in cele din urma.
Gusta doua linguri.
- Bleah, sunt ingrozitoare.
- Cum sa fie ingrozitoare ca data trecuta ai mancat o farfurie intreaga.
- Nu stiu, au un gust groaznic. Eu nu mananc ASA CEVA.
Dupa parlamentari interminabile, el mananca o felie de paine cu cascaval si eu infulec un castron intreg de paste cu scoici.
Afla care sunt super gustarile pentru copii.
O data ii place ceva, apoi nu ii mai place. Si apoi ii place iar. Cum zice romanul „sa ma bata sfantu’” ca eu nu mai inteleg nimic.
Fiecare mancare o fac acum cu mari emotii pentru ca pur si simplu nu stiu daca va manca sau nu. Am incercat sa imi dau seama de unde a aparut schimbarea aceasta de comportament sau de gusturi si am gasit cateva motive plauzibile:
- Rasfatul bunicilor
Anul acesta nu a mai mancat la gradinita ci la bunici acasa. Care se dau peste cap sa ii faca ce ii place si daca nu ii place sa ii gateasca altceva. Nu ma mai lupt cu ei pentru ca ei cred ca asta este o forma de iubire. Ma rog.
- Mananca intre mese
Motivul acesta nu este prea solid pentru ca de multe ori chiar daca refuza un fel, infuleca sandwich-urile oferite in locul mancarii. Se poate totusi ca dulciurile sau chipsurile pe care le prinde de pe unde merge sa ii modifice gusturile si poftele.
- I se schimba gusturile
Ma gandesc ca este posibil ca gusturile copilului sa fie intr-o permenenta baleiere intre dulce, sarat, amar si depinde mult de momentul in care de afla atunci. Asta este pur si simplu un gand care imi trece prin cap observandu-l cum se poarta. In clipa aceea chiar NU II PLACE. Asta nu inseamna ca a doua zi sa nu considere grozava mancarea.
- Rasfat
Si ma mai gandesc ca el crede ca i se cuvine tot si este de ajuns sa deschida gura si va primi ceva nou de mancare. Cum gandurile i se succeda cu repeziciune prin cap este posibil ca si poftele sa i se succeada rapid si pana termin eu mancarea sa isi doreasca altceva. Si crede ca poate obtine.
Voi ce parere aveti?
Sursa foto: hepta.ro
