Nu-mi amintesc ultimul pui de somn al bebelușului meu. Nu-mi amintesc când a fost ultima dată când am tras jaluzelele, i-am dat lapte și l-am lăsat să doarmă puțin ca să mai prind și eu măcar două ore binecuvântate doar pentru mine.
Știu doar că se întâmplă atât de multe lucruri când ai un bebeluș în grijă, încât nu mai știi când ai dormit, mâncat sau ai făcut duș.
Pentru că, deodată, bebelușul meu renunțase la somnul de după-amiază, deși eram în perioada în care mă simțeam destul de epuizată pentru că eram însărcinată pentru a doua oară și o aveam în burtică pe surioara bebelușului meu. Fără niciun avertisment care să indice lipsa nevoii lui de somn, după-amiezile parcă nu se mai terminau niciodată.
La început, am refuzat să cred că aveam să mă confrunt cu asta. Dar indiferent de ceea ce am încercat, nu am reușit să-mi conving copilul să doarmă la amiază. Pentru o perioadă, parentingul a devenit din ce în ce mai dificil și, oh, cât de dor îmi era de prețioasele ore de liniște în toiul zilei.
Când s-a născut bebelușul cu numărul 2, somnul de zi devenise obsesia mea. Da, eu sunt mama. Mama care își planifică viața în funcție de programul de somn al copilului.
Întotdeauna îmi planific timpul – să mă asigur că-mi îndeplinesc toate sarcinile, astfel încât să am timp și pentru copiii mei. Refuz întâlnirile la cafea, prânzurile și musafirii în timpul somnului de la amiază al prichindeilor mei.
Citește și: Mami, cum facem să vină somnul?
Dar adevărul este că, indiferent dacă recunoaștem sau nu, timpul de somn în miezul zilei este salvator pentru o mamă. Este esențial pentru sănătatea noastră. Somnul de după-amiază este refugiul nostru.
Când sunt bebeluși, este timpul să ne redresăm – fizic și emoțional, având în vedere prin ce au trecut corpurile noastre.
Pe măsură ce cresc și au mai multă energie, trebuie să fim tot timpul lângă ei să le supraveghem activitățile. Și de unde să avem atâta energie dacă nu avem timp de respiro și pentru noi?
Când alte persoane au nevoie de diferite lucruri de la mine pe care nu le pot face, deoarece prioritizez ora de somn a puilor mei, mă simt vinovată. Când nu mă pot alătura prietenilor care mă invită în diverse locuri, mă simt sfâșiată. Când prichindelul meu mă roagă să îl duc în parc, dar nu pot, pentru că surioara lui mai mică doarme, mă simt groaznic.
Și totuși – timpul de somn din timpul zilei predomină.
Citește și: Ce simte o mamă care are un bebeluș care nu vrea să doarmă
Abia acum, pe măsură ce micuța mea se apropie de vârsta pe care o avea frățiorul ei când a renunțat la somnul de după-amiază, am simțit durerea pentru că mi-am amintit cât de scurtă este această perioadă de parenting.
Am început să iau în seamă ritualurile noastre de somn – modul în care capul ei perfect se încadrează perfect între golul dintre umăr și maxilarul meu, în timp ce-și bea laptele și părul ei îmi gâdilă nasul. Felul în care mormăie somnoros Noapte bună, mami, chiar dacă este încă lumină afară și modul în care degetul mare își găsește automat drumul spre gură în timp ce se întoarce pe partea ei preferată de somn.
O să îmi lipsească toate aceste lucruri, îmi va lipsi liniștea din casă și timpul pentru mine, când somnul de după-amiază al prichindeilor mei rămâne de domeniul trecutului.
Citește și: Când "bebelușul" tău își desprinde mâna din a ta, uiți de zilele grele
Știu că va veni ziua. Dar până atunci, mă bucur de ultimele zile în care am parte de puțină relaxare.
