„Chiar dacă tu crezi că tati știe răspunsurile la toate întrebările puse de tine, nu e chiar așa!”– i-am răspuns eu în timp ce o țineam în brațe și-mi treceam degetele prin buclele ei spălate de cu seară, dar acum deja năclăite de la transpirația ce i se scursese pe ceafă de la prea multă alergătură.
Eram într-o pauză de joacă și vorbeam între noi. Sophia avea un moment de curiozitate maximă. Nu mai știu ce mă întrebase. Oricum, multe, multe întrebări.De ce cerul e albastru? Cum arată steagul statului Fiji? (despre asta învățase la grădiniță în ziua aia. Habar n-am cum au ajuns să discute despre asta.) sau când vom putea merge pe Marte?
►Citeşte şi Specialistul spune: „Tati, vreau să mă căsătoresc cu un bărbat ca tine!”
Îmi plac întrebările ei. Îmi place că este curioasă și mi-am cultivat răbdarea de la o zi la alta. La început, eram exasperat de zecile de întrebări care veneau în valuri. Rezistam la vreo cinci- șase. Acum duc și 30 fără nicio problemă. Mi-am cultivat răbdarea pentru că am învățat că întrebările puse de copil îi fac bine lui, îi satisfac lui curiozitatea. Iar răspunsurile ne fac bine amândurora pentru că ne leagă relația.
(…)
Citeşte mai mult pe taticool.eu
