Întâlnită frecvent la copii, în special la fetițe, infecția urinară este o afecțiune cu câteva caracteristici particulare, în funcţie de vârstă. Este destul de greu de diagnosticat la bebeluşi şi copii mici, din cauza faptului că, în multe cazuri, febra este singurul simptom. În cazul copiilor mari, diagnosticarea afecţiunii se face mai uşor şi simptomele sunt mult mai evidente. Iată ce recomandări am primit de la medicul pediatru Ana-Maria Bolchiș.
Infecţia de tract urinar este o boală cu frecvenţă crescută la copii, ocupând locul al treilea în patologia infecţioasă la vârsta pediatrică după infecţiile respiratorii şi cele digestive. Se defineşte prin proliferarea în căile urinare (ce cuprind rinichii, ureterele, vezica urinară, uretra) a unuia sau mai multor microorganisme.
Etiologia este dominată de bacterii care populează în mod normal colonul: Escherichia coli (responsabilă de până la 90% din cazuri), Klebsiella, Enterobacter, Proteus. Acestea ajung pe cale ascendentă de la nivelul rectului în căile urinare. Există şi situaţii mai rare când contaminarea se produce pe cale hematogenă (prin sânge) – la nou-născuţi, copii cu deficite imune, infecţii severe (septicemii).
Infecţia urinară este mai frecventă la fetiţe decât la băieţi. Se apreciază că aproximativ 8% dintre fetiţe şi 2% dintre băieţi suferă cel puţin un episod de infecţie urinară pe durata copilăriei lor. Sunt factori de risc pentru infecţia urinară: igiena perineală precară, anomaliile tractului urinar (reflux vezico-ureteral, vezica neurogenă, rinichiul polichistic, hidronefroza,etc.), litiaza urinară, deficitele imune, constipaţia cronică, diabetul zaharat sau alte boli metabolice.
Manifestările infecţiei urinare variază în funcţie de vârstă şi localizarea infecţiei fiind cu atât mai nespecifice cu cât vârstă este mai mică. La sugar şi copilul mic simptomatologia generală se situează înaintea celei urinare. Pe primul plan se situează febra fără o cauză evidentă; uneori aceasta este înalta putând duce la convulsii febrile. Pot fi prezente simptome digestive: vărsături, scăderea poftei de mâncare, diaree; la vârsta mică prezenţa acestor simptome se asociază cu risc de deshidratare.
La sugar, unica manifestare a infecţiei de tract urinar poate fi reprezentată de stagnare în greutate. Uneori părinţii remarcă urini cu aspect schimbat (tulburi) şi miros neplăcut sau plâns în timpul urinarii. Pe măsură ce vârstă copilului creşte manifestările urinare trec pe primul plan: disurie (usturime la micţiune), polakiurie (urinări frecvente cu cantităţi mici de urină), durere la nivelul abdomenului inferior, enurezis nocturn ( pierderi involuntare de urină noaptea la un copil care dobândise anterior controlul sfincterian). Pot fi prezente stare generală alterată, febra înaltă cu frison, durere în regiunea lombară.
Diagnosticul infecţiei urinare se stabileşte pe baza modificărilor la sumarul de urină (prezenţa de leucocite, hematii, proteine, nitriţi) şi a uroculturii pozitive. Urocultura identifică microbul responsabil de infecţia urinară precum şi sensibilitatea acestuia la antibiotice. Este foarte importantă recoltarea corectă a urinei. La sugari şi copii de vârsta mică recoltarea se face cu punguţe colectoare aplicate după toaleta locală. La copiii mai mari care colaborează recoltarea se face la fel ca la adult după efectuarea toaletei cu apă şi săpun.
►Citește și Care este diferența dintre răceală și gripă la copii?
Tratamentul infecţiei urinare presupune administrarea antibioticelor. Este important ca iniţierea tratamentului antibiotic să se efectueze după recoltarea probelor de urină pentru urocultură. Durata tratamentului variază între 3 şi 14 zile ( în medie 10 zile) în funcţie de localizarea şi severitatea infecţiei. Tratamentul se iniţiază înaintea obţinerii rezultatului uroculturii dacă suspiciunea clinică de infecţie urinara este crescută şi poate suferi ajustări în funcţie de evoluţie şi rezultatul antibiogramei. Majoritatea infecţiilor urinare pot fi tratate cu antibiotice pe cale orală la domiciliu. Spitalizarea în vederea instituirii tratamentului antibiotic intravenos este necesară la sugarii de vârsta mică (sub 3 luni), în infecţiile severe, la pacienţii cu imunodeficienţe, dacă sunt prezente semnele de deshidratare sau copilul varsa şi nu tolerează medicaţia pe cale orală.
Atenție! Este important un aport crescut de lichide.
Tratamentul adjuvant se adresează simptomelor de însoţire ale bolii: medicaţie antipiretică pentru scăderea febrei, antispastice în caz de durere abdominală intensă.
Urocultura trebuie repetată atât în timpul tratamentului antibiotic pentru a confirma eficiența acestuia, cât şi după finalizarea tratamentului.
Se recomandă efectuarea unei ecografii abdominale care poate evidenţia eventualii factori favorizanţi sau prezenţa cicatricilor renale după un episod de infecţie urinară.
