Sari la conținut

Înscriere Clasa Pregătitoare 2025-2026: Calendarul actualizat. Când trebuie completate cererile

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2025-2026 a fost aprobat și publicat de Ministerul Educației și Cercetării. În varianta finală a calendarului pentru înscrierea în învățământul primar, părinții preșcolarilor care intră la clasa pregătitoare, în septembrie 2025, vor completa cererile-tip de înscriere, online sau fizic, începând cu data de 31 martie 2025.

Citește și Pregătirea pentru grupa 0. Circumscripțiile școlare pentru Clasa Pregătitoare 2025-2026, publicate de inspectorate până pe 3 martie

Cererile-tip sunt depuse/transmise la școala la care se dorește înscrierea, împreună cu recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (daca este cazul), o declarație pe propria răspundere, precum alte documente cerute de scoală, în copie simplă.

Atenție! Sunt înscriși în clasa pregătitoare copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv. Copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2025, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare în baza unei recomandări (daca au frecventat grădiniță) respectiv a unei evaluări (daca nu au frecventat grădinița sau se întorc din străinătate) în vederea înscrierii în învățământul primar.


Evaluarea copiilor aflați în această situație se vă face în perioada 10 – 27 martie 2025.

Prima etapa înscriere clasa pregătitoare începe pe 6 mai, cu procesarea cererilor de înscriere și repartizarea copiilor la școală de circumscripție. La finalul acestei etape, pe 21 mai, sunt afișate listele cu locurile rămase libere, atât la avizierele școlilor, cât și pe site-ul inspectoratului școlar.

 
A doua etapă de înscriere în învățământul primar începe la 22 mai 2025, prin publicarea procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă de înscriere vor depune cererile-tip de înscriere în perioada 23-29 mai 2025.

Atenție, în cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai copiilor completează, în ordinea descrescătoare a preferințelor, maximum trei opțiuni pentru unități de învățământ la care mai există locuri disponibile. Cererile sunt depuse la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua.

Calendar înscriere Clasa pregătitoare 2025-2026


Iată calendarul pentru înscrierea în învățământul primar, anul scolar 2025 - 2026:
 
Pregătirea înscrierii în învățământul primar 2025-2026

 
6 martie 2025
- Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, daca exista, și pe site-ul inspectoratului scolar.
- Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, daca exista, sau pe site-ul inspectoratului scolar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului ”Școala după școală”, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare
 
7 martie 2025
- Postarea pe site-ul centrelor județene de resurse și asistenta educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistenta Educațională (CJRAE/CMBRAE) a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobata prin Ordinul ministrului educației nr. 4019/2024) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârstă de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2025 inclusiv și care:
 • nu au frecventat grădinița din motive legate de boală, lipsa infrastructurii la nivel local, domiciliul temporar în străinătate.
- Afișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE
- Postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădiniță și care împlinesc vârstă de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2025 inclusiv

 
9 martie 2025
- Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe siteul acesteia, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliul reprezentativ al părinților – după verificarea existentei unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului scolar, și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.
- Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe siteul acesteia, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi
 
10 martie – 27 martie 2025
- Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
 
Pentru copiii care au frecventat grădiniță:

● înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
● eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
 
Pentru copiii care nu au frecventat grădiniță sau au revenit din străinătate:

● înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar)
● planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
● desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
● eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
● soluționarea de către comisia județeană/ a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (comisia județeană/a municipiului București) a situațiilor excepționale care necesita amânarea înscrierii în învățământul primar.

27 martie 2025

- Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisia județeană/a Municipiului București.

31 martie – 6 mai 2025

- Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicita înscrierea copiilor;
- Depunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicita înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simpla;
- Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.

Nota:
Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilita în anul scolar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultata din segregarea pe criteriul mediului de rezidenta.

Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unități de învățământ care au spatii disponibile.

Formațiunile de studiu în care sunt cuprinși copii care nu pot fi deplasați sau care necesită tratament continuu, că urmare a unor afecțiuni medicale vor funcționă în spațiul care să tina cont de susținerea nevoilor de ordin medical.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare 2025-2026
 
6 mai – 9 mai 2025
- Procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională) a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la scoală de circumscripție.
 
12 mai – 19 mai 2025

- Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicita înscrierea la o alta unitate de învățământ decât la scoală de circumscripție, pe locurile ramase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în aceasta faza;
- Marcarea, în aplicația informatica, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în aceasta faza.

20 mai 2025
- Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la scoală de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o alta unitate de învățământ decât la școală de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsa de locuri și care au exprimat în această faza opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

21 mai 2025

- Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului scolar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri ramase libere.
 
A doua etapă de înscriere în învățământul primar

 
22 mai 2025
- Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe siteul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborata de inspectoratul scolar;
- Informarea Ministerului Educației și Cercetării de către Comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifica de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente on-line, după caz.
 
23 mai – 29 mai 2025
- Depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioara sau care nu au participat la prima etapa.
 
30 mai – 4 iunie 2025
- Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.
 
6 iunie - 11 iunie 2025

- Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifica elaborata de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile;
- Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în aceasta etapa.
 
12 iunie 2025
- Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
 
1 septembrie – 5 septembrie 2025
- Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul scolar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ.
- Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Sursa: Portal Învățământ

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro