Buna, am o intrebare privind gradinita si scosul afara. Baiatul meu este la grupa mijlocie, o gradinita de stat. Si este scos afara incepand cu orele 16, adica aproximativ de cand ar trebui sa vina parintii sa ii ia. Dimineata au activitati inauntru, apoi mananca, dorm. Totusi mi se pare foarte mult timp petrecut in interior. Si la voi se intampla la fel?
Răspunsuri
Buna Magda! Momentan, nu am niciun copil care sa mearga la gradinita dar peste cateva luni, baietelul meu cel mare, va merge si el la o astfel de gradinita de stat cu acelasi program. Mi s-a spus ca odata sau de doua ori pe luna, daca va fi frumos afara, inainte de masa si somnic, vor mai iesi cate 20-30 minute in parculetul din incinta gradinitei sau in alt parculet din apropiere. Si mie mi se pare ca petrec destul demult timp in interior dar se pare ca asa este la majoritatea gradinitelor de stat cu program prelungit.
Buna! Noi am avut fetita la grupa mini la o gradinita particulara si unul dintre lucrurile care nu ne-au placut a fost tocmai faptul ca nu ii scoteau deloc afara. Din cate am inteles, din pacate,cam aceasta este practica: de prin luna octombrie, pana cand se incalzeste , prin aprilie, evita sa ii scoata la aer....
Buna! Si noi ne confruntam cu o situatie similara, la o cresa particulara. Daca vremea este putin rece nu mai sunt scosi afara deloc. De multe ori acest lucru este incurajat de unii dintre parinti, care considera ca este mai bine sa stea in interior, ca sa nu raceasca. Sper ca pe masura ce se incalzeste sa fie mai bine si sa ii vad mai des in curte.
Piticul meu e grupa mica la o gradinita de stat si am fost placut surprinsa sa aflu ca ies afara inainte de masa de pranz, chiar daca e mai frig. Anul trecut a mers la o gradinita particulara si ii scoteau afara si dimineata si dupa-masa, insa numai cand era cald. Cred ca depinde foarte mult de ”curajul” educatoarei. Nu e chiar simplu sa supraveghezi 30 de copii.
Într-adevăr, este foarte mult timp petrecut în interior. Din punctul meu de vedere, este de-a dreptul nesănătos. În statele nordice, la grade cu minus, copiii petrec măcar o oră pe zi, dacă nu mai mult, în aer liber.
La noi, din păcate, pe lângă faptul că trebuie să supraveghezi mulţi copii deodată, puneţi la socoteală şi vreo 30-30 de minute de pregătiri cu îmbrăcat, încălţat şamd. Deci pe de o parte e de înţeles. Dar imunitatea se întăreşte mai rapid când copiii stau la aer şi se mişcă, chiar şi la 0 grade.

Buna
eu am fetita la gradinita cu pp tot la stat in grupa mica.La noi nu ii scoate deloc afara sau pana acum nu I-a scos deloc afara.Toate activitatile le-au facut in gradinita.Poate de acum incolo daca se va face frumos afar o sa-i scoata afara.

Buna Magda,
Mie nu mie se pare neaparat foarte putin, avand in vedere sezonul rece. Doar nepotrivita perioada zilei. Pranzul, inainte de masa mi se pare recomandat in perioada asta, in care soarele nu dogoreste. Din luna mai, pana in toamna tarziu, la gradinita unde mergea baietelul meu ieseau afara pana la 11 (nu doar ca sa se joace, desfasurau activitatile in curte) sau dupa gustarea de la ora 16.

Buna, Magda,
e bine ca-i scoate afara, chiar si atunci. La noi, la gradi, nu-i scoate deloc. Cand e fff cald afara, ii scoate dimineata, ceea ce anul acesta nu s-a intamplat.
Noroc ca dupa gradi stam noi cu ea afara.

Mama mea este educatoare la o gradinita de stat (cu program prelungit ) si imi mai povesteste ce face cu copiii. Cat timp este mai rece, chiar daca a venit primavara, nu ii scot decat maxim o ora dupa amiaza SAU la pranz , inainte de masa , tot asa, cam o ora, insa de regula ii scot pe la 16 si ceva, pana vin parintii sa isi ia copiii. In timpul verii sau cand e vremea frumoasa vor fi scosi mult mai mult, sau cel putin asa se intampla la gradinita unde lucreaza mama , adica atat la pranz cat si de la 16 pana la 17 jumatate cand vin majoritatea parintilor. Te pup!

La gradinita unde merge fetita mea (de stat) este eveniment cand ies afara. Am observat ca asa se intampla la gradinitele cu multi copii in grupa. Probabil le este mai greu sa aiba grija de ei afara, decat inauntru. Altfel, nu imi explic motivele...
Trimite răspunsul la întrebare