Care dintre voi a trecut prin depresia...

Eu nu am trecut, ba, dimpotriva, am fost chiar mai fericita decat oricand altcandva. Tot legat de hormoni este si asta, la fel ca si depresia.
Sora mea insa cred ca a avut o depresie, usoara. Ca manifestare - esti abatut, lipsit de chef, nu vrei sa stai cu copilul, te oboseste, nu ai energie. E foarte util daca este cineva prin preajma sa preia din ce ai de facut in cazul unor astfel de situatii.

Eu am avut o depresie prelungita post-partum, accentuata de pierderea mamei-soacre si neimplicarea tatalui in viata de familie.

Este important sa te relaxezi si sa te bucuri de timpul petrecut cu bebelusul, fara a te implica in alte sarcini, pentru care iti recomand sa ceri ajutorul cat mai des, si sa incurajezi dezvoltarea relatiei bebelusului cu tatal, de indata ce ajungeti acasa (exista posibilitatea concediului paternal acum).

Vei experimenta furtuni de emotii si sentimente care sunt normale pentru acest moment, data fiind transformarea ta din femeie si sotie in mama. Pe masura ce te vei obisnui cu noul statut, vei putea jongla pe viitor si cu cele de femeie si sotie, in paralel.

Nu uita sa ceri ajutorul si sa imparti responsabilitatile, pentru a evita frustrarea si extenuarea.

Vorbeste despre ce simti cu sotul tau, precum si cu o prietena buna, pentru a te descarca.

Tine aproape un pediatru bun si un consilier pentru alaptare/nani/masaj pentru a te ajuta in cresterea si ingrijirea bebelusului.

Si revino aici, pentru sprijinul altor mamici :)

Nu am trecut prin asta, in parte datorita firii mele, dar si pentru ca am avut ajutor din toate partile. Mi-am propus sa fiu zen si in mare parte mi-a iesit. Incearca sa nu pierzi contactul cu lumea exterioara, sa iesi cu copilul, sa socializezi. Implica tatal in toate, chiar daca practic nu face treburi, dar sa fie pe langa tine, mai mergi la un coafor, odihneste-te cand doarme bebe.

Incerc sa ma incarc de pe acum cu optimism, sper sa fac fata cu brio noului statut. Va multumesc pentru raspunsuri!:*

Eu am trecut la primul copil printr-o perioada mai grea. I-as spune mai degraba baby-blues (asa cum o numesc americanii). Pe langa schimbarile hormonale, am avut o nastere prematura, cu ceva probleme pe care le-a avut bebelusul. In plus e oboseala, lipsa somnului de noapte (pe care nu-l compenseaza zeci de ore de somn de zi), nesigurantele de inceput de drum, eram singura toata ziua acasa cu bebelusul... Pe mine m-a ajutat sotul, care ma scotea din casa in fiecare seara (la o plimbare cu bebelusul), care imi aducea reviste glossy, imi povestea lucruri din lumea adultilor :). Si asa a trecut destul de repede. Nu e cazul sa te gandesti la lucruri negative acum. Nu e musai sa treci prin asa ceva. Smile! :)

Sunt mai multe tipuri de ”stari” cu care te poti confrunta dupa nastere:
- baby blues (sau tristețea de după naștere) - care durează de obicei cam 6 saptamani; e perioada de acomodare in care oboseala, anxietatea si diverse griji te coplesesc, simti ca nu mai faci fata, ca e mai greu decat iti inchipuiai, plus hormonii care te fac ba sa razi, ba sa plangi.
- depresia post-partum - treaba devine mai complicata, apare lipsa chefului de a trai, interes f scazut pentru copil, tristete exagerata, plans necontrolat, incapacitate de a gasi motivatie interioara pentru a avea grija de tine sau de copil. E nevoie de terapie neaparat, pentru ca nu trece cu una cu doua si netratata se poate trasnforma intr-o psihoza.
- psihoza post-partum - e apogeoul depresiei. Apare dorinta de a-ti face rau, tie sau copilului.

Eu cred ca e foarte important sa faci cat mai multe din lucrurile pe care le faceai inainte. Pe mine m-a ajutat foarte mult marsupiul. Ieseam la cafea cu sotul o data cateva zile dimineata, ma vedeam cu prietenele in oras, aveam musafiri, povesteam foarte mult despre toate starile prin care treceam, in special cu sotul si prietena mea cea mai buna. Ieseam in parc zilnic cu piticul, imi luam cate o revista glossy sau o carte amuzanta, un croisant sau ceva fructe si stateam cat mai mult la aer curat (avantajul de a naste in aprilie). Cu toate astea, am avut si momente de tristete si mai ales, de oboseala, caci sunt fooarte somnoroasa, insa cu timpul m-am acomodat. Ideal ar fi sa ai in jurul tau mamici care nasc in aceeasi perioada ca sa mai schimbi cateva cuvinte, experiente. Eu zic ca o sa te descurci de minune. Si-n plus, cum zicea si Crina, nu toate mamele trec prin asta;)

Din fericire, nu am trecut prin asa ceva, dar am avut ocazia sa vad cateva cazuri printre cunostinte. Una dintre ele chiar s-a internat 6 luni in spital, caci avea ganduri sinucigase. Este o perioada grea pentru mama, din toate punctele de vedere, asa ca este o etapa in care familia trebuie sa se implice cat mai mult pentru suport atat fizic, cat si emotional.