Când am început școala aveam 6 ani 5 luni. Învățătoarea mea avea 18 ani și făceam parte din prima ei clasă.
O găseam frumoasă și gingașă și se numea Nadia Rusu. Știu că de câte ori stăteam apropiată de ea, îmi plăcea cum mirosea.
Era foartă blândă cu noi copiii și zâmbea frumos mereu.
Îmi plăcea tare mult de ea.
Nu am avut același noroc când am trecut clasa a cincea. Am avut o dirigintă blondă, la vreo 40 de ani, rece și distantă. Era profesoară de biologie și oricât am încercat să învăț la materia ei, la ora de dirigenție avea ‘grija să îmi transmită că nu voi face mare lucru în această viata’ pentru că notă 8 e o notă proastă și doar copiii de 10 vor ajunge să aibă succes.
Plasa mea de siguranță a fost mama care mi-a dat mereu încrederea de care aveam nevoie.
Stau și mă întreb cum ar fi fost dacă aveam aceeași presiune și din partea lor….
Zilele trecute m-am văzut cu o prietenă. Are gemeni, fată și băiat și sunt clasa a două, la o școală de stat din București, considerată ‘foarte bună’.
Când am întrebat-o cum este învățătoarea, ea mi-a răspuns că este foarte încântată de ea pentru că ‘ii struneste’ bine pe toți copiii, fiind 30 de copii într-o clasă și ‘altfel’ nici nu se putea.
Nu îmi aduc aminte că noi să fi fost struniți, deși și noi eram în școală generală tot 30 de copii într-o clasă.
Nu știu de unde vine nevoia aceasta a părinților de a le fi struniți copiii. Nu știu dacă și ei au trecut prin situații similare și cred că nu există alte variante.
(...)
Citește mai mult pe zanascutecel.ro
Sursa foto: free pik
