La doar 9 ani, Jacob Tremblay a fost senzația ediției de anul acesta a Premiilor Oscar. Micul actor a reușit să realizeze un rol de excepție în pelicula "Room", rol despre care presa americană scrie că i-ar fi adus un Oscar, dacă ar fi fost nominalizat.
Cea de-a 88-a Gală a decernării Premiilor Oscar tocmai s-a încheiat, iar cel mai așteptat pronostic a fost confirmat: Leonardo DiCaprio a câștigat prima sa statuetă, după ce a primit patru nominalizări de-a lungul timpului. Însă presa americană susține că altcine va ar fi câștigat secțiunea “Cel mai bun actor într-un rol principal”, dacă ar fi primit o nominalizare. Este vorba despre Jacob Tremblay de doar 9 ani care a atras atenția criticilor de la Hollywood prin rolul de excepție pe care l-a realizat pentru "Room", un film inspirat dintr-o poveste adevărată. Acesta joacă rolul unui băiețel de 5 ani care este ținut prizonier într-un șopron, cu o singură fereastră, alături de mama sa.
Dincolo de interpretarea sa magistrală, Jacob a făcut furori și în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar, atât pe covorul roșu unde a pozat cu o naturalețe desăvârșită și până în sală, unde a susținut-o pe actrița Brie Larson, mama sa din film. De altfel, Brie a și câștigat râvnită statuetă la categoria “Cea mai bună actriță într-un rol feminin”. Pe tot parcursul serii, legătura dintre cei doi a fost vizibilă pentru toată lumea, iar Brie chiar a evidențiat-o în discursul său de pe scenă.
Născut în Vancouver, Canada, Jacob a ajuns rapid printre preferații agențiilor de casting care caută copii talentați. Spre deosebire de părinții săi, “mult mai timizi” – așa cum îi carecteriza el într-un interviu, micul actor este are o charismă efervescentă de-a dreptul. Nu are niciun fel de emoții, ba chiar este foarte îndrăzneț, după cum bine s-a văzut în momentul în care s-a prezentat singur în fața Sofiei Vergara.
Pentru Jacob, 2016 continuă cu alte două premiere, “Before I Wake” și “The Book of Henry”, care este încă în postproducție.