A fi parinte bun nu inseamna sa-ti domni copilul. Echilibrul si stabilitatea sunt principalele nevoi ale copilului. De aici vine siguranta, increderea in sine si increderea copilului in parinti sai. Apropierea dintre parinte si copil are la baza respectul reciproc, calmul si toleranta, in primul rand a parintelui fata de copil, pentru ca mai apoi sa vina si replica pozitiva a copilului. Acesta nu inseamna in niciun caz ca parintele sa fie unul permisiv care sa accepte orice din partea copilului. Din contra, o atitudine rabdatoare, calma, consecventa si disponibila fata de copil aduce mai multa autoritate parintelui decat dominarea copilului.
Mediu familial sigur si relaxant
Un mediu familial sigur si relaxant este cel in care: riscul de accidente domestice este minim, copilul poate explora, experimenta si dezvolta noi abilitati, parintele are posibilitatea de monitorizare a comportamentului copilului (stie unde este si ce face), iar relatia de cuplu a parintilor este armonioasa.
Construirea unor contexte pozitive de invatare
Este important ca parintele sa fie disponibil pentru copil. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa fie cu copilul tot timpul. Dar atunci cand copilul solicita atentia, ajutorul, afectiunea, parintele trebuie sa intrerupa ce face si sa-i ofere ce are nevoie. Asa va invata ca este important si nu va face ”o prostie” pentru a atrage atentia.
Incurajati initiativa si autonomia copilului, aratati-i ca apreciati ce face, laudati-l, cu discernamant si atunci cand este cazul, deoarece astfel se va implica mai mult in activitati pozitive, frumoase si utile.
Tehnica pozitiva de educatie
A educa copilul pozitiv inseamna a-l invata cum este bine sa se poarte si ce nu este bine sa faca, prin metode care exclud pedeapsa, ce ar putea rani copilul, fizic si/sau emotional. Tehnicile de disciplinare sunt orientate spre invatarea asumarii responsabilitatii si a rezolvarii problemelor cu care se confrunta copilul. Daca parintii sunt consecventi si predictibili in comportament, scad sansele de aparitie a comportamentelor problematice.
Pastreaza-ti cumpatul si dovedeste mereu o reactie constanta si echilibrata in fata "greselilor" copilului. Unele dintre greseli sunt neintetionate, altele sunt facute de copil pentru a-ti atrage atentia. Daca reactia ta o sa fie exagerata tendinta copilului o sa fie aceea de a se ascunde, de a disimula si de a minti. Daca reactiile tale sunt normale, copilul o sa-ti spuna tot, inclusiv greselile. Nu teama pazeste pepenii, ci increderea reciproca. Cel putin in cazul relatiilor interumane, scrie mychildeducation.com.
Asteptari realiste
Asteptarile parintilor legate de copii depind de convingerile acestora despre ce este normal. Evolutia fiecarui copil este insa unica si se realizeaza in ritmuri diferite. Ei invata abilitati noi doar dupa ce sunt pregatiti la nivelul de dezvoltare adecvat etapei in care se afla. Problemele apar cand parintii asteapta prea mult sau/si prea repede. Un parinte care asteapta de la copilul sau sa fie in permanenta politicos, preocupat de scoala, dornic sa ajute la treburile casnice si ordonat, are sanse mari sa fie dezamagit sau intr-un permanent conflict cu copilul. Copiii nu sunt perfecti. Nici parintii nu sunt perfecti. Nu va asteptati sa aveti un copil perfect. Toti copiii fac greseli, iar cele mai multe dintre acestea nu sunt intentionate, dar din experiente invatam. Scopul este sa tindem catre perfectiune nu sa o atingem!
Foto: Cristiana Göbel Photography
