Când eram copil, pedeapsa fizică era la ordinea zilei. Îmi amintesc că am fost lovită când eram în locuri publice în faţa străinilor. În timp ce violenţa fizică era la un moment dat considerată o formă acceptată de disciplină, această metodă de pedeapsă a devenit destul de controversată în ultimii ani. De fapt, peste 50 de ţări, inclusiv Franţa, Suedia, Africa de Sud şi Scoţia au interzis forma de pedeapsă corporală.
Într-un articol ce vizează aplicarea pedepsei corporale în Statele Unite, profesorul de psihiatrie de la Universitatea din Toledo Michelle Knox a remarcat o ironie izbitoare în atitudinea americană faţă de violenţa fizică.
În Statele Unite este împotriva legii lovirea prizonierilor, infractorilor sau a altor persoane adulte. În mod ironic, singurele persoane care pot fi lovite şi nu este ilegal acest fapt sunt membrii cei mai vulnerabili ai societăţii, cei pe care trebuie să îi protejăm... copiii.
Knox, la fel ca mulţi profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, citează o corelaţie puternică între pedeapsa corporală şi abuzul, menţionând că lovirea este adesea primul pas în ciclul de violenţă şi abuz asupra copilului.
Ceea ce poate începe ca dorinţă bine-intenţionată a părinţilor de a disciplina copiii se termină deseori cu mânia crescută a părinţilor şi cu lovituri agravante.
Nu este neapărat etichetat părintele ca fiind un om rău sau că este un abuzator al copilului. De multe ori, părintele nu este conştient de metodele alternative de disciplină pe care i le-ar putea aplica copilului.
Există o mulţime de studii care arată că lovitul, pălmuitul şi îmbrâncitul pot avea un impact negativ asupra stării mentale şi a sănătaţii copilului, prezentând schimbări cognitive mai târziu în viaţa lui care ar putea promova agresiunea, comportamentul antisocial şi problemele mentale.
Acum, un nou studiu arată că ar putea exista o repercusiune perturbatoare a lovirii – întâlnirea cu violenţa.
În urma studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea din Texas s-a constatat că minorii care sunt loviţi sunt mai predispuşi să-şi exprime violenţa faţă de viitori lor parteneri de viaţă.
„Acesta este doar un studiu care se alătură unui munte de dovezi că pedeapsa corporală este dăunătoare”, spune dr. Jeff Temple, profesor la Universitatea din Texas şi autor principal al studiului.
Cercetătorii au chestionat 700 de tineri în jur de 20 de ani care au făcut parte din studiu încă din perioada liceului. Dintre cei 700 de participanţi, 19% au spus că au comis o anumită formă de violenţă. Dintre aceştia, un procent de 69% pretind că au experimentat pedepasa corporală în copilărie.
“În ciuda dovezii că pedeapsa corporală poate dăuna viitorul unui copil, totuşi nu există legi care să interzică acest lucru. In pofida daunelor cunoscute de pedeapsa corporală, lovirea este incă legală şi comună. Ar trebui să educăm părinţii şi să le transmitem că violenţa fizică nu funcţionează în schimbarea comportamentului problematic şi este foarte dăunătoare pentru un copil”, spune Temple.
Mulţi oameni vor spune Am fost lovit şi se pare că sunt bine. Asta poate fi adevărat, dar unor oameni li s-a aplicat pedeapsa fizică si nu s-au dovedit a fi bine (la fel cum unii oameni aleg să poarte centura de siguranţă şi din fericire, nu păţesc nimic). Nu ar trebui să ne asumăm riscul, mai ales atunci când există beneficii zero în urma pedepsei corporale.
Suntem de acord cu Temple, violenţa fizică nu este o modalitate excelentă de a disciplina copiii, iar riscul potential depăşeşte orice avantaj posibil.
“Dacă doriţi să reduceţi riscul viitoarelor consecinţe pentru copilul dumneavoastră, fie că acestea sunt consecinţe comportamentale, psihice sau fizice, nu vă loviţi copilul”, concluzionează el. “Asta nu va funcţiona, ci poate dăuna. Strategii mai bune care nu dăunează există şi sunt relative uşor de implementat.”
