Cand ai grija de un copil toate sunt bune si frumoase. Mai ales daca a trecut de prima perioada, cand era asa de mic si de fragil incat ti se parea ca orice pala de vant il da peste cap si orice stranut este semnul unei mari nenorociri. Ceea ce nu inseamna insa ca te poti relaxa si sa iti duci linistit viata ta de adult pe langa care poate creste si copilul.
Caci mersul sau vine la pachet cu urmatorii monstri cu care trebuie cumva sa te impaci. Nici gand sa-i poti birui:
Mizeria constanta. Nici nu trebuie sa fii un impatimit al curateniei ca sa te simti depasit de dezastrul pe care il poate face un copil mic in mai putin de o ora. Inevitabil, de mai multe ori pe zi vei simti nevoia sa faci un dus din cap pana in picioare si sa iti arunci toate lucrurile de pe tine la masina de spalat. Resturi de paine ti se vor lipi in par, pe bluza ti se va scurge sucul de la toate fructele posibile. Ce mai, trebuie sa umbli prin lume ca o hartie lipicioasa pentru muste. Iar alaturi de tine va fi el capo di tutti capi ai murdariei: tavalit in noroi din cap pana in picioare, cu resturi de frunze printre dinti si pufuleti uscati la baza gatului. El ar trebui sa se spele de 100 de ori pe zi ca sa arate cat de cat acceptabil. Cum asta nu este posibil stabilesti si tu un nr arbitrar, sa zicem de 2 ori pe zi, si mergi mai departe. Murdar si cu fruntea sus.
Domnia lui acum. Copiii nu au rabdare. Serios, niciun pic. Toate lucrurile trebuie sa se intample exact acum caci altfel este prapad. Daca le este somn vor sa doarma exact acum, nu sa te astepte pe tine sa scoti bani de la bancomat. Si daca vor sa iasa din casa si tie ti se pare ca trebuie sa stai sa inchizi cuptorul atunci te poti astepta la o criza. Fiecare gest pe care il faci este sub o mare presiune a timpului. Sa zicem ca mai poti face rost de cateva clipe daca iti reuseste o strategie de distragere a atentiei. Dar securea lui acum este mereu deasupra capului tau.
Zgomotul si agitatia. Copiii tipa. Asa comunica ei ca se simt bine. Sau ca ceva ii deranjeaza. Tonul vocii lor este ca al unei soprane stranse de gat. Conceput parca anume ca sa te deranjeze. Si nici nu umbla singuri, ci in gasti de soprane stranse de gat. Asta daca il mai scoti in parcuri unde se intalneste cu alti copii si nu il tii numai incuiat in casa. Asa ca esti in permanenta supus unui zgomot care te face sa nu iti mai auzi nici macar propriile ganduri. Iar la asta se adauga si agitatia, un coktail destinat sa iti zdruncine cu totul creierii. Acum este aici si pare deosebit de preocupat de ceva, in secunda urmatoare trebuie sa ajunga in alta parte. Sa il tii intr-un singur loc facand un singur lucru astfel incat sa iti zici ca totul este sub control si sa incepi sa te relaxezi este imposibil. Trebuie sa alergi dupa copil ca si cum ai fi in permanenta la un maraton, de dimineata pana seara.
Dezordinea si zapaceala. Toate cele de mai sus au drept rezultat faptul ca traiesti intr-o permanenta dezordine si zapaceala. Dormi in franturi, mananci cand se intampla sa pui mana pe ceva, de obicei resturi de la el, in jurul tau toate lucrurile sunt aruncate de parca tocmai ce ti-a spart cineva casa. Daca il lasi 5 minute intr-o incapere ti-o poate face de nerecunoscut. Ca toate lucrurile sa fie la locul lor ar trebui sa ai in permanenta langa tine un omulet verde care sa le stranga. Si unul albastru care sa iti aminteasca unde gasesti lucrurile de care ai nevoie chiar acum. Si unul rosu care sa care multitudinea de lucruri pe care trebuie sa le duci dupa tine in permanenta. Si unul galben care sa iti tamponeze fruntea cu apa rece din cand in cand. Ca poate asa reusesti sa iti mai aduni mintile si sa nu te simti ca si cum ai trai in vecinatatea unui tsunami.
In afara de haos toate sunt bune si frumoase, dupa cum spuneam.
