Te-am adus pe lume, te-am pus pe burta mea și mi-ai căutat sânul. Am fost hrana ta.
Te-am adus acasă, te-am pus în pătuț și ai avut nevoie să simți mirosul meu. Am fost liniștea ta.
Îți frigea fruntea, când m-am trezit în miezul nopții. Ai avut nevoie de mine ca să trăiești.
Ai plâns zeci de nopți din cauza colicilor. Am fost confortul tău.
M-ai căutat cu gurița și cu mânuțele nopți de-a rândul. Am fost viața ta.
Te-am pus pentru prima dată în scaunul de masă și ți-ai înfipt degețelele în piureul făcut de mine. Ai avut nevoie de mine să îți arăt gusturile lumii.
Ai plâns de zeci de ori de oboseală. Lumea le zice tantrumuri. Eu cred că e doar dorul cuibului invizibil.
Ai avut nevoie de mine să te iau în brațe când ai căzut, să-ți ascult furia că Frumoasa e prea frumoasă pentru Bestia, să îți șterg lacrimile când ai aflat că mami și tati s-au cunoscut înainte ca tu să fii pe lume.
Mi-am dorit atât de tare să știu că am sân, să treacă perioada în care nu dormi, să îți treacă durerea noilor dințișori, să mă liniștesc știind că mănânci bine, să te văd că ai trecut de prima răceală, de prima febră, că sistemul imunitar nu îți mai merge la grădiniță, ci s-a maturizat înaintea ta...
Iar acum mă trezesc noaptea și mă doare că nu mai ai nevoie de mine ca să mănânci. Nu mă înțelege greșit, e cea mai mare dorință să te știu sănătos, independent și puternic. Dar asta nu face să nu mă mai doară că nu te mai îmbrac eu și că tu nu te mai plângi că te deranjează cusătura de la ștrămpișori.
Mă doare să știu că va veni ziua în care tot mai rar vei căuta umărul meu. Mirosul meu.
Mă doare să mă gândesc că dulcele kissuț de noapte bună va fi demodat.
Acum nu mai ai nevoie de mine ca să dormi, ca să mânânci, ca să mergi.
Mâine nu vei mai avea nevoie de mine nici ca să îți pui capul pe pieptul meu. Iar asta mă doare crunt...
Sper, însă, să mă ții de mână toată viața. Eu nu își voi da drumul nicio secundă.
► Citește și Poate o mamă să fie dependentă de copilul ei
