Un apartament mic, de doua sau de trei camere transformat in cabinet de medicina de familie este cabinetul obisnuit in care mergem toti cu copilul la medic. Uneori avem noroc si „scapam” repede, alteori, cand este sezonul virozelor, mersul la medic devine o adevarata aventura. Iar cand cabinetul este plin, ai ocazia sa vezi diferite tipologii de mame si de copii.
Cioc, cioc
Parchezi in fata blocului unde se afla cabinetul pe unde apuci, rugandu-te sa nu se trezeasca vreun vecin mai zelos sa sune la remorcari auto. O lasi parcata cat poti de corect si cat poti de aproape de cabinet pentru ca cel mic are 39 febra si sta lungit moale pe bancheta din spate.
Ajungi la usa cabinetului si ciocani cu inima deja batandu-ti mai tare la gandul numarului de oameni pe care il gasesti inauntru. Intri si temerile tale se adeveresc: este plin de oameni si de copii inghesuiti unul in celalalt. Degeaba ti-ai luat tu liber de la serviciu si ai venit dupa 10 si jumatate pentru ca si altii au gandit fix ca tine.
Copii si copii, mame si mame
Ei si acum dai de mame si de copiii lor. Exista cateva tipologii de mame si daca vrei sa faci un studiu socio-psihologic, cred ca vizitarea unui cabinet de medicina de familie cateva zile pe luna ar fi un bun punct de plecare.
Dai de mama stresata, cu doi copii de obicei, nervoasa ca trebuie sa ii care pe amandoi la medic si care tipa incontinuu la copiii ei. Desi sala de asteptare este plina si sunt multi oameni care asteapta, mama are senzatia ca este singura si tipa ba la unul, ba la celalalt. „Stai cuminte! Daca nu stai ii zic lui taica-tau sa nu te mai duca in parc dupa amiaza!”, „Vrei sa ii zic doamnei doctor sa iti faca injectie? O sa iti faca pentru ca nu esti cuminte!”, „Si tu nu mai plange ca o sa mananci imediat”. In timpul acesta copiii sunt trasi cu forta ba sa stea jos, ba sa stea langa ea in picioare. Din fericire par obisnuiti cu asta si reusesc sa le smulg cateva zimbete.
Mama simandicoasa. Nu este frumos sa ii spun asa, insa alt termen mai potrivit nu mi-a venit in minte. Este foarte aranjata, machiata corect si parfumata discret. A venit cu copilul ei de 2 ani frumos imbracat si el care insa numai frumos nu se poarta.
Gaseste un teanc de brosuri puse frumos pe o masuta pentru informare. Le ia rand pe rand si le arunca pe jos si cand a terminat declara ca mai vrea „cartii”. Mama ii strange cateva de pe jos (nu toate) si i le da inapoi: „Uite, joaca-te cu astea”. Scenariul se repeta de cateva ori, pana cand o fetita mai mare vine si strange toate brosurile de pe jos si le pune pe masa. Mama baietelului ii spune ca nu era nevoie ca ii ajung cele cateva pe care i le-a dat. Stau si ma uit nedumerita, iar baietelul meu se uita si el la mine cu ochi intrebatori. Este un moment dificil in care nu stii daca sa ii spui ca este corect ce a facut fetita si ca este incorect ce spune mama respectiva. Aleg sa ii soptesc la ureche pentru a evita un moment penibil.
Dupa ce a terminat cu hartiile, praslea o tuleste in cabinetul asistentei si incepe sa traga de metrul de masurat atarnat de perete. Mama il urmeaza si ii spune asistentei: „asa de mult ii plac ursuletii si acum o sa vrea neaparat sa plece cu asta”. Asistenta zambeste incurcata nestiind daca sa ii zica ca intelege sau sa isi ia copilul si sa iasa din cabinet. Evident, in momentul in care asistenta ii spune ca nu poate desprinde metrul de pe perete se lasa cu urlete si mama, usor mahnita spune: „v-am zis ca asa o sa faca...”. Din fericire i-a venit randul si este trimis in cabinetul medicului de unde se aud in continuare urlete.
Mama apatica si copilul sturlubatic. Mama are cearcane, este obosita si este nemachiata. A venit cu fetita ei care a facut febra aseara, insa de dimineata nu a mai avut febra. Este ingrijorata de tot si de toate, insa nu mai are forta sa faca si sa spuna nimic. Fetita, mai vioaie decat orice alt copil din cabinet, se baga pe sub scaune, pe sub masa si trage de hainele din cuier. Din fericire este zambareata si nu plange si, desi este evident ca deranjeaza o multime de lume, nu te poti supara pe ea.
Mama ei obosita o urmareste cu ochii goi si nu ii spune nimic, nici macar un cuvant, incat te intrebi daca vorbeste vreodata cu ea. Iar cand intra la medic, se intoarce din pragul usii pentru a o lua si pe cea mica, pentru care a venit in cele din urma. Imi pare rau de mama care pare ca are multe, multe probleme pe cap, insa imi pare rau si de o fetita care se vede clar ca nu primeste indeajuns de multa atentie si incearca sa se distreze cum poate si pe unde apuca, fara a stii daca ceea ce face este acceptat sau nu.
Mama relaxata. Iar chiar dupa noi a sosit o mama cu trei copiii, dintre care unul in carucior. Cand i-am vazut pe toti trei inima mi s-a strans putin gandidu-ma la circul care se va isca. Dar ghici ce: mama a scos doua carticele si le-a dat fetitelor mai mari, iar celui mic din carucior i-a dat o carticica cu foi cu diferite materiale lipite, special facuta pentru bebelusi. Fetitele discutau aprins pe marginea cartilor, iar mama le atragea din cand in cand atentia asupra unui amanunt din carte si le punea intrebari. In principal a discutat cu bebelusul pe care il punea sa simta diferitele texturi si ii repeta rar cuvantul pe care trebuia sa il invete. Nici un planset, nici o aruncare pe jos, nici un tipat sau admonestare. Iar cand au intrat in cabinet (le-am vazut chiar cand plecam), fetitele au spus in cor un buna ziua.
Am zambit fericita ca mai exista si mamele normale si nu au disparut de tot din lume cu copiii lor relaxati si bine crescuti.
Plec, fericita ca cel mic nu are nimic si sunt si mai fericita cand vad ca nimeni nu mi-a ridicat masina. Sustin in continuare ca aceste cabinete de familie sunt improprii, insa sper sa nu mai ajung aici prea curand.
