Sari la conținut

Ne-am apucat de co-sleeping la 6 ani

Alexia a dormit mai mult în pătuțul ei de bebeluș decât cu mine. Deci, nici vorbă de co-sleeping “ca la carte” la noi, exceptând primele patru luni, cât a durat recuperarea mea după cezariană. Doar în perioada aceasta am ținut-o în pat, lângă mine. Pe ta-su’ deja îl exilasem în sufragerie din cauza durerilor cumplite cauzate de cezariană, dar şi de teamă că m-ar putea lovi în somn. În plus, nu mai avea loc în pat de noi, fetele.

Ce-i drept, cu fii-mea lâgă mine îmi era mai ușor așa să o alăptez, să am grijă de ea, să o veghez. Căci, din cauza operaţiei, mişcările mele erau limitate… După ce m-am recuperat total, Alexia a dormit numai în pătuțul ei. Am mai avut eu câteva tentative de a împărți patul meu cu ea, dar nu prea mi-a ieșit. Deja copilul era obișnuit să doarmă în pătuțul său.

Am vrut să o lăsăm să doarmă singură din mai multe considerente. Unul dintre ele a fost acela de a ne putea băga în / ridica din pat în orice moment, fără teama că deranjăm copilul. Un altul a fost acela că ne-am speriat teribil de situația unor părinți care nu puteau “mișca” de copiii lor, pe care i-au învățat să doarmă cu ei. Când zic nimic, chiar nimic: se trezeau să se ducă la baie, hop, se sculau și copiii. Voiau adulții să se bage mai târziu în pat, copiii trăgeau de ei să nu adoarmă până nu se băgau adulții în pat. Nu ne doream asta. Sincer, pentru un echilibru, voiam să avem și noi o doză mică de independență.

(...)

Citește mai mult pe blogulmamei.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!