Ne-am mutat în afara Bucureștiului acum 5 ani și ador fiecare zi pe care o petrecem departe de traficul infernal, de zgomote dar și de oameni mai puțin politicoși.
Legumele și fructele le cumpăr din piața din Buftea, fiind cea mai apropiată de noi. Pentru a ajunge acolo drumul trece printr-un câmp pe alocuri cu rapiță, floarea soarelui sau grâu. Foarte des văd mașini trase pe dreapta cu domni care nu mai au răbdare să găsească un WC, eliberându-se în natură! Păi dacă tot ai un copac, e cald și bine, de ce să nu o faci, nu?!
Da, îi claxonez de fiecare dată și mă rog să îi prindă poliția. Mai rău e când m-a întrebat Maria într-o zi ‘ce face omul acela la copac’…
Am fost la mare cu copiii fix mai puțin de 24 de ore, acum 2 săptămâni și am mers de două ori la plajă. Suficient ca să văd cum mama de lângă mine își învață fiică cum să facă pipi în mare iar un tătic astupă în nisip un caca de băiețel.
Da și Maria a vrut să facă pipi la un moment dat și tati a traversat toată plaja cu ea în brațe pentru a o duce la un WC. A doua oară când am mers Alexandru avea nevoie pentru nr. 2, așa că m-am întors la hotel și apoi am revenit.
Nu e ușor, dar tocmai de aceea nu plec pe alte plaje decât pe cele din fața hotelurilor în care stau. Iar dacă alegem să plecăm avem variante!
(...)
Citește mai mult pe zanascutecel.ro
Sursa foto: Zana Scutecel