Sari la conținut

Nici 3 ani si un IQ ca al lui Einstein

Anul trecut Anthony Popa Urria avea 2 ani si 9 luni si un IQ de 159, ceea ce l-a admis in organizatia celor mai inteligenti oameni de pe planeta, Mensa. Un adult normal are in medie un coeficient de 100, in timp ce unul considerat inteligent de 130.

Anthony Popa Urria este de origine romana si traieste in Canada impreuna cu parintii si bunicii sai. Bunica sa, Felicia, care se ocupa de el in timpul zilei cand parintii sunt la serviciu, spune ca a observat inca de la patru luni ca era deosebit de alert si atent la ceea ce se petrecea in jur.

La aproape 3 ani Anthony vorbea in 3 limbi - engleza, spaniola si romana, putea spune alfabetul invers, putea numara pana la 1000, stia capitalele mai multor tari decat cunoastem noi acum si putea citi propozitii intregi vazute pentru prima data.

'Nici nu stia sa vorbeasca, la 6 luni, cand a inceput sa identifice pentru prima oara literele din alfabet', a spus uimita bunica sa Felicia, care se juca cu el aratandu-i cartonase cu litere.

Parintii, observand acest grad de dezvoltare ridicat pentru varsta sa, l-au dus la Londra pentru a avea IQ-ul testat. 'Am vrut sa fie testat pentru a-i putea oferi oportunitati mai bune', a declarat mama sa, Laura. Anthony s-a intalnit la Londra cu Dr. Joan Freeman, un psiholog renumit pentru munca sa cu oamenii supradotati.

Desi este bine sa stii ca ai un copil destept, acest lucru este si un motiv de mare ingrijorare pentru ca dezvoltarea emotionala a lui Anthony este comparabila cu cea a oricarui alt copil de varsta sa. Iar discrepanta intre intelect si emotional ii poate crea mari probleme la scoala. Parintii vor trebui sa fie atenti in mod deosebit ca el sa fie capabil sa socializeze si sa invete ce inseamna sa traiesti intr-o societate.

Totul tine de echilibru - daca un copil este mult dezvoltat intr-o directie nu trebuie sa mai insisti pe aceea, ci pe capatarea celorlalte abilitati. In cazul lui Anthony, cum sa faca schimb de jucarii. 'Cunosti capitala Madagascarului, Antananarivo. Bravo! Acum las-o si pe Luiza sa se uite pe harta.'

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!