Nu te uita mama, îți spun eu când să deschizi ochii. Astupă-ți urechile, că nu trebuie să auzi asta. Trecem peste capitolul ăsta din carte, nu e pentru tine. Zilnic, căutăm să ne protejăm copiii de ceea ce credem că ar fi periculos pentru ei. Nu îi lăsăm să urce scara de la toboganul mare din parc, de frică să nu cadă. Îi îndepărtăm din bucătărie, nu care cumva să se rănească cu un cuțit sau să se ardă la aragaz. Îi luăm din calea prizelor, să nu bage degetele în ele.
► Citeşte şi Hrănește nevoia de autonomie a copilului tău
Mai târziu, le acoperim ochii la scene “deochiate” din filme. Urechile când cineva trage o înjurătură. Evităm cărți cu pasaje mai dificile, de frică să nu învețe vreo trăsnaie. Le dictăm prieteniile, că știm noi mai bine cu cine e bine să umble. Ne întrebăm apoi cum de, mvai, nu avem și noi un copil copil autonom, care să știe să se descurce, nu să se ascundă după fusta mamei și să se teamă și de frunza căzătoare.
► Citeşte şi Decalogul copilului autonom
Ne tragem copilul din calea pericolelor, pentru că așa e mai sigur și conștiința noastră doarme mai liniștită.
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
