Eu am doi copii mâncători de țurțuri și de zăpadă proaspăt ninsă, copii broscuțe săritoare în toate bălțile din cartier, copii alergători prin ploaie și scormonitori de râme prin noroi. Din ziua în care au pornit în patru lăbuțe să descopere lumea, unul în urmă cu aproape 10 ani, celălalt cu patru, nu le-a mai stat nimic în cale.
Am evitat să le spun "nu poți", indiferent de situație. "Nu poți" ăsta îți taie așa orice avânt și îți șterge orice urmă de încredere în tine, mai ales atunci când vine din gura părintelui. Limitele sunt esențiale, descurajările inutile. Pentru că e o mare diferență între a ști să îi pui limite și a-l crește într-un glob de sticlă. Nu îi pui limită la explorat, nu tai în carne vie curiozitate și bucuria de a fi copil. Pentru că ei și-așa se dezvoltă și emoțional și social și fizic explorând.
(...)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
