Mărturisesc, m-a inspirat iepurașul de Paști. La vederea atâtor iepuri de ciocolată și a ochilor pofticioși care le pândesc urechile din toate colțurile, am revenit asupra unui subiect mai vechi și totuși actual, pe care îmi place să îl dezvolt. Pentru că există cerere și pentru că e nevoie să fie clarificat, după părerea mea: dulciurile/desertul și copiii. Știți probabil, pentru că am spus de multe ori, că eu sunt mama aceea care a făcut tot posibilul ca fetița ei să nu vadă dulciuri din comerț până la 3 ani. Deci Blonda a gustat tort de ciocolată la 3 ani, prima oară. În mintea mea de atunci plutea insistent întrebarea: ”Cum să las un copil pentru care m-am străduit din greu să îl alăptez cât mai mult și să îi cultiv gusturi cât mai naturale pentru mâncare, să scape în alimente pline de chimicale, din comerț?”. Să nu vă mire însă că după 9 ani și ceva și încă un copil, am un mesaj pentru voi: ”Nu mai interziceți copiilor să mănânce dulciuri!”. Stați așa, citiți până la capăt, nu vă bucurați încă!
► Citeşte si De ce nu sunt de acord cu dietele fără zahăr pentru copilul meu
► Citeşte şi Ciocolata şi copilul – când şi cât îi dăm, avantaje şi dezavantaje
Copiii și desertul
Copilul din mine și copilul din voi se bucură astăzi, ca întotdeauna, de ceva dulce. Este firesc. În cea mai mare parte, ne amintește de copilărie. Și nu produsul în sine – gogoașa bunicii sau ciocolata chinezească, ci emoțiile asociate cu acele momente, când le primeam și ne bucuram de ele. Cu cine ai împărțit gogoașa? Unde erai și ce îți povestea bunica atunci? Privirea ei plină de dragoste, bucuria momentului pe care îl împărțeați la masă, cu bunica și bunicul, starea de bine și burtica cea caldă pe care o simțeai odată cu gogoașa care se strecura ușor în stomac, toate acestea au legătură cu dorința pe care o simțiți la vederea gogoșii aburinde. De ce credeți că desertul pentru copiii voștri ar însemna altceva? Mai țineți minte când terminam anul școlar și mergeam chiar după festivitatea de premiere la cofetărie? Mâncam o prăjitură și beam un suc, în timp ce coronița de flori, simbol al performanței școlare din anul abia încheiat, se lăfăia pe capul meu. Iar eu mă bucuram de moment, mă simțeam apreciată și eram în centrul atenției. Era desertul recompensă. Așa e, mâncarea nu trebuie folosită niciodată pe post de recompensă, însă, pe de altă parte, nu aveam ocazia prea des să merg la cofetărie. Nu mă aștepta mama zilnic de la școală cu prăjituri, nu îmi aducea covrigi să molfăi pe drum până acasă și nu primeam dulciuri de cumpărat decât de la Crăciun, când vedeam și fructele exotice.
(...)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
Sursa foto: Free pik
