Și am citit azi despre un moment care mi se întâmplă adesea cu Marc, în viața de zi cu zi.
Și m-am înspăimântat. Mi s-a strâns inima, pentru că știam că nu fac ce trebuie, că nu am procedat corect de atâtea ori.
Când mă strigă, uneori nu răspund. Eu am impresia că îi răspund, dar adevărul crunt este că nu o fac. Realizez abia când repetă același lucru încă o dată sau chiar de două ori.
Da, de cele mai multe ori îi răspund, însă știu sigur că de multe ori nu o fac. Sau și mai rău, fac ceva îngrozitor: îi răspund frumos prima oară, a doua oară și a treia oară, iar dacă el insistă și insistă, de obicei asupra a ceva ce nu are voie în acel moment, eu încep să ridic vocea, ba chiar să îi “spun urât”, așa cum îmi zice el.
-Mami, îmi poți spune frumos. (...) Citește mai mult pe www.miculmarc.ro
