O mamă din comunitate a așternut pe hârtie experiența ei cu cei 2 bebeluși diagnosticați cu anorexie. Am citit cu lacrimi în ochi cuvinte smulse din inimă, despre neputință, disperare, învinovățire, despre iad și despre iubire. Roxana, îți mulțumim pentru că ai vrut să îți deschizi inima aici și sperăm că te-a ajutat și pe tine măcar nițel, pe calea vindecării! Citiți până la capăt, căci am rugat și medicul pediatru, dr. Andreea Manda, consultant medical al blogului, să își spună opinia legată de tuburările alimentare, dar și în legătură cu povestea lor! Articolul face parte din proiectul ”Copilul meu nu mănânca!”.
►Citeşte şi Copilul meu nu mănâncă – ce să nu facem niciodată și ce putem încerca
Povestea Roxanei și a copiilor ei diagnosticați cu anorexie
”În jur de 4 luni începuse să bea o cantitate din ce în mai mică de lapte. Eram obișnuită să pregătesc biberoane mari, pline și brusc, am început să arunc mai mult de jumătate. După vreo 2 săptămâni am mers la pediatru și m-am plâns că nu prea mai bea lapte. Reacția a fost promptă și dojenitoare: are 4.5 luni, ar fi trebuit diversificat deja!
Mi-am făcut multe procese de conștiință, copilul deja scădea în greutate și am început diversificarea în forță, corect ar fi am încercat diversificarea. Dar, în scurt timp, situația de devenit mai mult decât frustrantă pentru mine și părea periculoasă pentru copil. Refuza și cantitatea mică de lapte pe care o bea înainte de marea diversificare, iar despre altceva nu putea fi vorba.
(…)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
