Sari la conținut

OMS: Peste 154 milioane de copii salvați de vaccinuri, în ultimii 50 de ani

În ultimii 50 de ani, s-au salvat 6 vieți în fiecare minut al fiecărui an, iar pentru fiecare viață salvată prin imunizare, s-au câștigat în medie 66 ani de sănătate deplină – cu un total de 10,2 miliarde de ani de sănătate deplină câștigată în cele cinci decenii. Cele mai multe vieți salvate – 101 milioane – au fost cele ale copiilor de până la un an. În plus, mai mult de 20 de milioane de oameni, care altfel ar fi fost paralizați, sunt capabili să meargă astăzi, iar lumea este pe punctul de a eradica definitiv poliomielita.

Vorbim despre efectele vaccinărilor din ultimii 50 de ani, publicate în revista Lancet cu ocazia Săptămânii Mondiale a Vaccinării, rezultat al unui studiu coordonat de Organizația Mondială a Sănătății, conform AMSA.

„Vaccinurile sunt printre cele mai puternice invenții din istorie, făcând bolile care au fost cândva de temut să fie prevenite”, a declarat directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.  „Datorită vaccinurilor, variola a fost eradicată, poliomielita este la un pas de dispariție și, odată cu dezvoltarea mai recentă a vaccinurilor împotriva bolilor precum malaria și cancerul de col uterin, împingem înapoi granițele bolii.  Cu cercetare continuă, investiții și colaborare, putem salva milioane de vieți în prezent și în următorii 50 de ani.”

Citește și Încă un studiu arată că nu există nicio legătură între vaccinare și autism

Imunizarea are cea mai mare contribuție din toate intervențiile de sănătate, pentru că bebelușii nu numai că ajung la vârsta de un an, ci și continuă aibă o viață sănătoasă până la vârsta adultă. Dintre vaccinurile incluse în studiu, vaccinarea împotriva rujeolei a avut cel mai semnificativ impact asupra reducerii mortalității infantile, reprezentând 60% din viețile salvate datorită imunizării. Acest vaccin va rămâne probabil cel mai important contribuitor la prevenirea deceselor în viitor.
În ultimii 50 ani, vaccinarea împotriva a 14 boli (difterie, Haemophilus influenzae tip B, hepatita B, encefalita japoneză, rujeolă, meningita A, pertussis, boală pneumococică invazivă, poliomielită, rotavirus, rubeolă, tetanosul, tuberculoza și febra galbenă) au contribuit la reducerea deceselor copiilor sub un an cu 40% la nivel global și cu mai mult de 50% în regiunea africană.

Aceste câștiguri în ceea ce privește supraviețuirea copiilor evidențiază importanța protejării progresului imunizării în fiecare țară a lumii și a accelerării eforturilor pentru a ajunge la cei 67 milioane de copii care au pierdut unul sau mai multe vaccinuri în timpul anilor pandemiei.

Sursa
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!