Dincolo de faptul că trecerea la ora de iarnă aduce 60 de minute de somn în plus, schimbarea orei în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din octombrie (29 spre 30 octombrie) ne influenţează pe fiecare dintre noi, însă cei mai afectaţi sunt copiii.
În acest weekend, vom trece la ora de iarnă. Așadar, vom dormi mai mult cu o oră pentru că ora 4:00 a dimineţii va deveni ora 3:00. Prin urmare, 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din 2016, având 25 de ore.
În general, oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai târziu decât s-au obişnuit. Însă unii nu vor resimți în niciun fel schimbarea, în timp ce alți pot fi afectați destul de serios. În special cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Printre cei afectaţi sunt şi copiii deoarece ei au un program strict şi cei mai mulţi merg la culcare sau se trezesc la ore fixe. Prin urmare, orice abatere de la această rutină poate provoca schimbări la nivel fizic şi psihic pe care nu ai cum să nu le observi în comportamentul celui mic.
►Citește și 7 lucruri pe care orice părinte trebuie să le ştie despre somnul copiilor
Cum îl poți ajuta pe prichindelul tău să nu resimtă trecerea la ora de iarnă?
Pregăteşte-l cu câteva zile înainte. Mai ales dacă are un program de somn cu ore fixe, încearcă să îl trimiţi la culcare cu 10-15 minute mai târziu timp de câteva nopţi. Astfel, schimbarea nu i se va mai părea atât de grea.
Cel mic poate fi morocănos în următoarele zile. Studiile făcute de-a lungul timpului au demonstrat că lipsa somnului sau un somn agitat provoacă iritabilitate, stres și anxietate, iar în rândul copiilor aceste manifestări sunt şi mai accentuate. Înarmează-te cu multă răbdare și încearcă să îl ajuți cât mai mult să treacă peste tantrumuri.
Renunță la alte activităţi din program. Chiar dacă în fiecare seară obişnuieşte să facă şi alte lucuri care să îl binedispună şi să îl relaxeze, încearcă să le elimini din program, măcar pe o parte dintre ele, pentru a face loc suficient somnului.
►Citește și Probleme de somn la copii: Sforăitul. Când trebuie să te îngrijorezi?
Fără televizor și tabletă înainte de culcare. Este demostrat ştiinţific că expunerea la surse artificiale de lumină limitează producerea melatoninei, un hormon esenţial care reglează somnul. Aşadar, desenele animate sau filmele la TV pot fi înlocuite cu activităţi mai relaxante înainte de culcare, cum ar fi un puzzle sau o poveste, pentru un somn liniştit.
Atenție, mămici, căci schimbările orare, fie înainte, fie înapoi pot atrage aşa numitul Seasonal Affective Disorder (în acest caz, astenia de toamnă) care le afectează, de obicei, pe femeile între 30 şi 40 de ani.
Sursa: Today
Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.