Înainte să devin de-adevăratelea mamă, eram convinsă că eu nu voi sta niciodată dezbrăcată în fața copilului. Și nu pentru că aș fi maxim de pudică sau pentru că aș fi din cale afară de conservatoare. Nu, pur și simplu nu mi se părea o idee ok. Poate și pentru că eu am crescut la bunici, la țară. Imaginați-vă că niciodată, dar absolut niciodată bunica mea sau bunicul nu au umblat dezbrăcați prin casă. Iar mai apoi, pe la șapte ani, când am mers înapoi în casa părinților, mi se părea ciudat în puținele dăți în care se întâmpla să o văd pe mama în lenjerie intimă.
► Citeşte şi Pupatul copilului pe gură. Este bine sau nu să îţi pupi copilul pe gură? Ce spun terapeuţii
Ei, dar a venit momentul în care eu am devenit mamă și am realizat că aproape tot ce gândeam și îmi propuneam înainte să am copil nu prea avea nicio legătură cu realitatea. Că de câte ori mergeam la duș aveam impresia că plânge copilul ca din gură de șarpe, deși, foarte probabil, ea dormea liniștită și era totul doar în mintea mea. Pe măsură ce a crescut am descoperit că aveam să merg la baie, preț de câțiva ani, doar cu asistență. Încet-încet, aveam să mai descopăr că, în graba, epuizarea și nebunia în care mă aflam mai tot timpul, să mă vadă copila dezbrăcată era de departe cea mai mică tragedie. Bine, pe de altă parte, cred că dacă aș fi avut băiat și nu fată, cel mai probabil nu m-ar fi văzut niciodată dezbrăcată.
Ideea este că în momentul în care micuța mea a început să mai crească am început să-mi pun și eu măreața întrebare: Până când e ok să apar așa dezbrăcată în fața ei? Și, cum nu sunt vreun specialist, am început să caut răspunsuri la cei care sunt. Iar răspunsul este foarte simplu și de bun simț. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie.
(...)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
