Într-o societate modernă unde educația și parenting-ul implică adesea un nivel ridicat de implicare și supraveghere constantă, psihologii încep să exploreze noi perspective asupra modului în care părinții interacționează cu copiii lor. Una dintre aceste teorii, propusă de Derby Saxbe, profesor de psihologie la Universitatea din California de Sud, susține că părinții ar trebui, în anumite situații, să își ignore mai mult copiii. Deși această idee poate suna contrar instictelor moderne de parenting, Saxbe argumentează că, prin a nu interveni constant în viața copiilor, aceștia au ocazia să se dezvolte mai autonom și să își dezvolte propriile abilități de rezolvare a problemelor.
1. Teoria lui Derby Saxbe – De ce ignorarea poate fi benefică?
Derby Saxbe sugerează că părinții din zilele noastre tind să fie supraprotectori și hiperimplicați în viața copiilor lor, o practică adesea denumită "parenting elicopter". Acest stil de parenting, în care părinții sunt mereu prezenți, intervin constant și rezolvă rapid orice problemă a copilului, poate avea efecte negative asupra dezvoltării emoționale și psihologice a acestuia.
Citește și Părinte elicopter? Nu, mersi!
Potrivit lui Saxbe, intervențiile constante pot împiedica copilul să învețe cum să facă față singur provocărilor, să își dezvolte reziliența și să se descurce în situații de incertitudine sau stres. În loc să fie mereu prezenți pentru a corecta fiecare greșeală sau a rezolva fiecare problemă, părinții ar trebui să lase uneori copilul să experimenteze eșecul și să găsească singur soluții.
Saxbe nu sugerează ignorarea totală sau lipsa de atenție, ci mai degrabă un echilibru sănătos între intervenție și autonomie. Copiii au nevoie de spațiu pentru a-și dezvolta independența și pentru a face față provocărilor pe cont propriu.
Citește și Da, este bine să-ți lași copilul să se plictisească! Iată de ce
2. Beneficiile "ignorării" sănătoase în parenting
Saxbe evidențiază mai multe beneficii ale acestui stil de parenting, unde părinții aleg să nu intervină imediat în viața copiilor lor:
- Dezvoltarea autonomiei: Atunci când părinții nu sar imediat în ajutor, copiii au ocazia să se confrunte cu dificultăți și să găsească singuri soluții. Acest lucru îi ajută să devină mai independenți și să își dezvolte abilitățile de gândire critică.
- Îmbunătățirea capacității de adaptare: Eșecul și greșelile fac parte din procesul natural de învățare. Dacă părinții intervin întotdeauna pentru a preveni aceste experiențe, copiii nu vor învăța cum să facă față dezamăgirilor și dificultăților.
- Stimularea creativității: Lipsa unei supravegheri constante poate încuraja copilul să fie mai creativ și să exploreze soluții noi pentru problemele cu care se confruntă. Saxbe argumentează că acest lucru poate fi esențial pentru dezvoltarea gândirii inovatoare și pentru dobândirea unor abilități valoroase în viață.
3. Cum să implementezi această teorie în viața de zi cu zi
Saxbe oferă câteva sugestii practice pentru părinții care doresc să adopte o abordare mai echilibrată și să aplice această teorie în viața de zi cu zi:
- Permite copilului să înfrunte singur obstacole mici: De exemplu, dacă copilul tău se confruntă cu o problemă minoră, cum ar fi construirea unui joc sau rezolvarea unei probleme ușoare de matematică, rezistă tentației de a interveni imediat. Lăsându-l să se gândească și să găsească singur soluția, îi oferi oportunitatea de a se dezvolta.
- Stabilește limite clare, dar nu exagerate: Oferă copilului libertatea de a explora în siguranță, dar nu controla fiecare detaliu din viața lui. De exemplu, poți stabili reguli de bază privind siguranța, dar lasă-i ocazia de a se juca liber fără a supraveghea fiecare mișcare.
- Încurajează soluțiile proprii: În loc să oferi imediat o soluție când copilul se confruntă cu o provocare, încearcă să-l întrebi ce crede că ar trebui să facă. Acest lucru îi va încuraja să își dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor.
4. Riscurile supraprotecției parentale
Conform teoriei lui Saxbe, o suprasaturare de atenție și ajutor parental pot avea efecte negative pe termen lung. Copiii crescuți într-un mediu în care părinții intervin mereu pot deveni mai dependenți de alții și mai puțin capabili să facă față stresului sau provocărilor pe cont propriu. Aceasta poate duce la cauzarea de probleme emoționale, cum ar fi anxietatea, atunci când se confruntă cu situații noi sau neașteptate.
Pe termen lung, supraprotecția poate afecta și relațiile sociale ale copilului. Copiii care nu învață să gestioneze conflictele și frustrările în copilărie pot avea dificultăți în a-și dezvolta relații sănătoase și mature în adolescență și la vârsta adultă.
Teoria lui Derby Saxbe nu promovează o neglijare a copiilor, ci mai degrabă un echilibru sănătos între sprijin și autonomie. Prin a nu interveni constant și a le oferi copiilor șansa de a-și dezvolta propriile abilități de rezolvare a problemelor, părinții contribuie la formarea unor adulți mai independenți, rezilienți și creativi. Într-o lume în care supravegherea și controlul parental sunt adesea văzute ca fiind esențiale, Saxbe ne reamintește că uneori, cel mai bun lucru pe care un părinte îl poate face este să facă un pas înapoi și să permită copilului să crească pe cont propriu.
