Este sezonul febrei, al tusei și al mucilor, la copii. Aceste simptome sunt comune mai multor afecțiuni, printre care se numără și pneumonia - infecție la plămâni, cauzată de virusuri sau bacterii, ce se manifestă prin tuse, respirație greoaie și febră.
Cel mai des întâlnite tipuri de pneumonie sunt:
- Streptococcus pneumoniae – cea mai frecventă cauză a pneumoniei bacteriene la copii
- Haemophilus influenzae tip b (Hib) – a doua cea mai frecventă cauză de pneumonie bacteriană
- Virusul sincitial respirator – cea mai frecventă cauză virală a pneumoniei
- Pneumocystis jiroveci – una dintre cele mai frecvente cauze ale pneumoniei la sugarii infectați cu HIV. Această ciupercă este responsabilă pentru cel puțin un sfert din toate decesele prin pneumonie la sugarii infectați cu HIV.
Caracteristicile pneumoniei virale și cele ale pneumoniei bacteriene sunt similare. Cu toate acestea, simptomele pneumoniei virale pot fi mai numeroase decât simptomele pneumoniei bacteriene. De asemenea, wheezing-ul este mai frecvent în infecțiile virale.
Atenție! Bebelușii fac parte din categoria de persoane cu risc ridicat de infectare, din cauza sistemului imunitar scăzut sau în formare. Pneumonia la copii. Prevenție
Deși este destul de greu de prevenit această afecțiune, există câteva măsuri care pot fi luate:
• Oferă-i hrană cât mai sănătoasă și nutritivă, pe tot parcusul anului, pentru a-i întări imunitatea.
• Ține-ți copilul departe de alți copii sau adulți bolnavi (care tușesc, au muci sau febră). De asemenea, este important să nu expui nici tu copilul în colectivitate, dacă are aceste simptome.
• Spală copilul frecvent pe mâini, cu apă caldă și săpun, pentru a preveni pătrunderea de virusuri sau bacterii în organism. Dacă nu se poate, folosește dezinfectant.
• Nu îi permite copilului să folosească aceleași tacâmuri sau pahare pe care le folosesc și alte persoane.
• Vaccinează-l împotriva pneumoniei și al virusului gripal. De obicei, copiii beneficiează gratuit de vaccin împotriva pneumococului Haemophilus influenzae și tuseei convulsive începând cu vârsta de 2 luni. De asemenea, vaccinul antigripal este recomandat tuturor copiilor sănătoși cu vârste cuprinse între 6 luni și 19 ani, dar mai ales copiilor cu boli cronice, precum: afecțiuni cardiace sau pulmonare sau astm.
Pneumonia la copii. Simptome
Simptomele pneumoniei pot apărea la 24-48 de ore după inflamarea căilor respiratorii. Alteori, evoluția este mai lentă, iar simptomele se pot instala chiar și la câteva zile după inflamare. Mare atenție la simptomele pneumoniei, care pot fi foarte ușor de depistat la cel mic.
o Febră care crește cu rapiditae
o Tuse seacă sau productivă
• Respirație greoaie, șuierături la expirație
• Bătăi accelerate ale inimii
• Tremur/Frisoane
• Durere toracică
• Apetit scăzut, iritabilitate
• Letargie și stare generală de rău
Pneumonia la copii. Tratament
Tratamentul pneumoniei la copii depinde de agentul cauzator, adică de tipul acesteia, și de gravitatea bolii. Pneumonia virală nu se tratează cu antibiotice deoarece acestea funcționează numai împotriva bacteriilor, nu și a virusurilor. De obicei, în aceste cazuri de pneumonie, se acordă medicamente antivirale (în fazele incipiente ale bolii). Pneumonia bacteriană se tratează cu antibiotice orale, în funcție de tipul de bacterii despre care se crede că a cauzat pneumonia. Antibioticele trebuie luate pe toată durata recomandată de medic, altfel există riscul ca bacteriile să devină rezistente la antibiotic și să provoace mari probleme de sănătate.
În mod obișnuit, tratamentul pneumoniei se poate face la domiciliu. Se recomandă spitalizare în cazurile în care:
• Copilul are sub 2 luni
• Febra durează o perioada mai lungă de timp
• Copilul are probleme mari de respirație sau are nevoie de oxigen
• Prezintă vărsături și nu poate lua medicamentul prescris de un medic specialist
• Pacientul are o infecție pulmonară care s-ar putea răspândi în sânge
• Copilul bolnav are alte afecțiuni și un sistem imunitar foarte slăbit
• Copilul prezintă semne de deshidratare
• Nu a răspuns la tratamentul inițial cu antibiotice
Pe lângă medicamente, în cazul pneumoniei este necesar și un tratament pentru ameliorarea simptomelor. Acesta include:
• Multă odihnă. Când este bolnav, sistemul imunitar al copilului este mai slăbit. Prin urmare, pentru ca organismul să lupte împotriva infecției, pacientul trebuie să se odihnească foarte mult.
• Creșterea aportului de lichide. Apa, supele și ceaiurile ajută la hidratarea corespunzătoare a organismului și eliminarea mai ușoară a mucusului.
• Băi cu aburi și umidifierea camerei. Acestea ajută la deschiderea cailor respiratorii și ușurarea respirației.
• Evitarea expunerii la fumatul pasiv. Dacă fumezi, renunță să fumezi în preajma copilului sau în casă. Fumul de țigară agravează simptomele și împiedică vindecarea.
• Tratament naturist. Unele plante medicinale au efect calmant asupra tractului respirator sau efect expectorant al secretiilor bronhice. Îi poți pregăti copilului un ceai de mentă, eucalipt, ciuboțica cucucului, ceai de turmeric sau ghimbir. De asemenea, pentru copiii mai mari, gargară cu apă sărată poate ajută la calmarea gâtului iritat.
De obicei, medicamentele pentru tușe NU se recomandă în tratamentul pneumoniei la copii. De asemenea, nu se administrează celor mici aspirina, deoarece poate provoca sindromul Reye, o boală care poate fi fatală.