O să vă povestesc ceva ce s-a întâmplat anul trecut, în vară.
Am avut vreo 3 tentative să scriu despre asta, poate chiar mai multe, dar nu mi-au ieșit până acum cuvintele. N-am simțit că pot reda întâmplarea, real și cu învățăminte, până azi când în mașină, într-o discuție cu copiii toate au prins sens și înțeles.
Acum, să vă povestesc
Anul trecut, în vară, pe când eram în concediu în Portugalia ne-am hotărât să vizităm împreună cu niște prieteni foarte buni Grădina Zoologică din Lisabona. Am intrat pe la 10.30, am participat la spectacolul delfinilor, apoi am vizita leii, tigrii, girafele și elefanții și când s-a apropiat ora prânzului ne-am îndreptat spre zona de luat masa.
O mare de oameni care stăteau la rând mai ceva ca reprezentanții vârstei a treia de la noi din țară, la plătit taxele în prima zi a anului. Cine nu știe, o află acum: dacă vrei să enervezi un portughez, lasă-l flămând. Nu că e obicei, nevoie sau plăcere, la portughezi mâncarea e cult. La ora prânzului toată lumea merge să mănânce. Punct.
Deci, și noi tot să mâncăm. Prietenii noștri au rămas să ocupe o masă afară cu tot cu copii, eu m-am dus înăuntru să înfrunt rândurile că doar eram singura româncă și de altfel obișnuită cu astfel de tratamente. Beti vrea cu mine. Eu îi spun să rămână cu Andre și cu ceilalți copii pentru că e foarte mare aglomerație. Ea insistă, eu insist, ea rămâne, eu plec.
La un moment dat îl văd pe soțul meu venind cu unul dintre prieteni ca să mă ajute cu tăvile și-l întreb:
– Beti e afară?
– Da, e cu copiii.
– Ba nu e, n-am văzut-o, ne spune prietenul nostru. Am crezut că e cu tine.
Eu mă fac instant albă la față. Mă uit în jur, Beti nu e. Mă duc glonț la masa noastră de afară, Beti nu e.
Prietenii mei încep să se precipite. Eu am imaginea lui Beti mâncată de lei.
– Dacă s-a dus la animale? Dacă s-a dus la animale? Putea să se ducă la animale? întreb mecanic.
(...)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro
