E și el mic, lasă-l, că nu știe, spune protectiv bunica, atunci când un alt copil mai mare încearcă să îl oprească pe băiatul de trei ani să mai arunce toate produsele de pe raft, în timp ce femeia plătește cumpărăturile. Trei minute mai târziu, puștiul se lovește și începe să plângă. Vai, dar ce te smiorcăi așa, nici nu te doare. Băiat mare și plângi, ce rușine!, sare bunica, susținută de alte doamne din preajmă. Întâmplător, scenele s-au întâmplat una după alta și asocierea lor e aparent amuzantă. De fapt, reflectă o realitate.
► Citeşte şi Hrănește nevoia de autonomie a copilului tău
Adulții trimit mesaje contradictorii copiilor
Îi consideră prea mici să mănânce singuri și îi hrănesc cu lingurița până la grupa mare. Dar îi cred prea mari să stea ca “bebelușii” și îi pun în fund de la 4 luni, deși toți medicii avertizează despre pericolele la care este supusă coloana lor, insuficient formată. Îi cred prea mici să înțeleagă și nu le explică de ce nu aruncăm cu jucării în capul altor copii, de ce nu chinuim animalele trăgându-le de mustăți sau de ce nu rupem toate ambalajele produselor la magazin. În schimb, îi cred mari ca să plângă sau să se teamă, așa că îi rușinează dacă plâng de frică sau de durere.
Le iau pantofii din mână, că sunt prea mici să se înalțe singuri, dar odată ce merg la școală îi cred prea mari ca să se joace și îi țin doar cu nasul în culegeri și gazete. Îi feresc de sporturi că sunt mici și se lovesc, dar le pun tabletele și telefoanele în brațe de la șase luni. Nu le permit să umble cu un cuțit nici sub supraveghere, că sunt mici. Sunt în schimb mari ca să înfulece ciocolată la 1 an, “doar nu vrei să vadă la alții și să poftească”. Sunt prea mici să meargă cu bicicleta, dar suficient de mari să poarte pantofi cu toc de la 3 ani (da, există în oferta magazinelor).
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
