Nu poate fi pus la indoiala faptul ca un copil trebuie sa fie indrumat, nu poate sa fie lasat de capul sau. Pe de alta parte, cum reusesti sa faci asta este un lucru nu tocmai simplu, fiind foarte usor sa cazi in extreme, ajungand sa acorzi prea multa sau prea putina libertate. Iar rezultatul, daca nu gasesti linia subtire de mijloc, este ca vei sa lupta cu propriul copil fiindca ai impresia ca 'iti scapa din mana'.
Corectarea comportamentului este mult mai dificila decat invatarea unui comportament nou si din aceasta cauza trebuie sa ai mare atentie ce faci in cei '7 ani de acasa'. Uite cateva puncte care te-ar putea ghida:
1. Un copil nu trebuie cocolosit. Cum ar putea invata independenta daca tot ceea ce l-ai invatat este ca vei avea mereu grija de el ca sa ii fie cat mai comod? I-ai dat mancare in gura pana la 6 ani, nu l-ai lasat sa se imbrace singur, ai intervenit mereu atunci cand avea un conflict cu cineva. Si, in timp, a inteles ca ii este bine asa, fara efort si stres din partea sa, pentru ca tu tot timpul vei face lucrurile mai bine decat el.
2. Un copil nu trebuie sa aiba contact cu lumea numai prin tine. Poti sa fii cea mai minunata fiinta de pe pamant, atata timp cat nu esti si unica fiinta de pe pamant, trebuie sa il mai lasi si singur. Sa comunice, sa descopere, sa invete. In acest fel va fi mult mai pregatit pentru ceea ce va urma, doar nu vrei sa traiasca la tine acasa pana implineste 40 de ani. Asa ca lasa-l la gradinita, la bunici, la petreceri cu alti copii, in tabere. Si experientele noi, oricat de imperfecte ti s-ar parea, sunt bune.
3. Un copil are nevoie de echilibru. Poti sa-l refuzi, cum sa nu?, doar nu vrei sa devii sclava propriului copil. Insa atunci cand o faci nu trebuie sa fie o lupta de vointe, ci trebuie sa-i explici cat mai clar si de cate ori este nevoie din ce anume vine refuzul sau interdictia. Altfel vei ajunge oricum sa iti pierzi rabdarea si sa rabufnesti obtinand doar faptul ca l-ai ingrozit.
4. Un copil nu are nevoie de traumele tale. Si nu este vorba aici doar sa ii ascunzi cat de tare te-ai sacrificat pentru el, ci sa nu ajungi sa crezi tu insati ca te-ai sacrificat pentru el. Ar fi normal ca si tu, chiar daca esti parinte cu sute de responsabilitati de ai impresia ca nu le mai dai de capat, sa ramai un om intreg, cu propriile preocupari si placeri: prieteni, serviciu, calatorii - nu ii cere copilului sa le suplineasca pe toate.
5. Stilul dictatorial nu este pentru copii. Nu te astepta ca cerintele tale sa fie litera de lege. Nu sunt pentru nimeni. De ce ar fi pentru copiii tai? Faptul ca sunt dependenti aproape in totalitate de tine nu este un raspuns. Inseamna doar ca profiti de pozitia de forta pe care o ai. Asa ca poti accepta un refuz sau mai exact sute de refuzuri fara sa iti pierzi cumpatul. Copiii sunt oameni independenti, cu propriile ganduri, pareri si preferinte.
6. Oricat de mult l-ai iubi nu il poti feri de toate lucrurile negative si de toate suferintele. Si chiar daca ai putea sa o faci nu este intotdeauna cea mai buna solutie. Copiii trebuie sa se mai si plictiseasca, sa vada ca sunt lucruri care nu le ies, sa sufere in urma unei pierderi si alte experiente din registrul negativ. Altfel cum vor gasi puterea de a le depasi?
7. Sa fii parinte inseamna sa te adaptezi in permanenta la schimbarile survenite in viata copilului tau. Sa stii ce sa-i ceri in functie de varsta si capacitatile sale. Altfel nu il indrumi, ci mai mult ii pui piedici in dezvoltare. Si cum nu ai la dispozitie sute de copiii pe care sa iti faci mana nu iti ramane decat sa ramai in permanenta cu urechile ciulite - la ce iti transmite el, la ce citesti, la cum se descurca altii de aceeasi varsta, la ce spun profesorii etc
Si daca toate acestea, dar si multe altele, sunt indeplinite atunci vei ajunge sa ai o comunicare normala cu copilul tau si nu o lupta de putere in care fiecare incearca sa se impuna. Pentru ca primele astfel de batalii poate ca le vei castiga usor, dar mai tarziu, cand chiar va conta, iti va fi imposibil sa mai controlezi ceva. Stabilitatea, increderea in sine, disponibilitatea de a face efort, rezistenta la stres si plictiseala, dorinta de reusita, ambitia - toate sunt atitudini care se invata in primii ani, chiar daca efectele lor se vad mult mai tarziu.
