In rezumat, problemele de afectivitate ale copiilor inseamna: dificultatile de integrare, incapacitatea de a comunica, izolare, lipsa de afectiune pentru cei din jur, indiferenta fata de cei din jur.
Cum iti dai seama ca un copil are probleme de afectivitate? Nu are prieteni, e solitar, nu gaseste nici un fel de compatibilitati de interese cu cei de varsta lui, este idiferent si instrainat fata de parinti, prefera singuratatea si nu-si comunica sentimentele.
Una din principalele cauze o reprezinta absenta parintilor in mica copilarie. Nu este vorba despre absenta fizica a parintilor, ci de absenta sufleteasca a acestora. Copilul primeste de la parinti tot ceea ce este necesar dezvoltarii lui fizice, dar nu si dragostea si afectiunea exprimata si manifestata a acestora. Parintii sunt "fantome" in viata copilului, care este pasati de la bunici, la bone, de la bone, la gradinita, de la gradinita la bunici si asa mai departe.
A doua cauza principala o reprezinta accesul timpuriu al copilului la computer si televizor (televizorul nu este dadaca!) de la varste foarte mici cu efecte grave pe termen lung asupra dezvoltarii neurologice si psihologice echilibrate a acestuia si favorizand atitudinea asociala. La fel de nociva si periculoasa este ambitia parintilor de a creste "genii". Copii de 3-5 ani care fac pian, balet, tenis si care au inghesuite intr-un program supra-incarcat si ore de bazin, plus ore de engleza dansuri de societate si pictura. 
Toate acestea reprezinta in ansamblu un abuz asupra copilului.
Ideal este ca accesul copilului sa fie restrictionat la calculator si televizor pana in jurul varstei de 4 ani. Aberatia merge pana acolo incat copii care stau cu funduletul inca in scutece acceseaza singuri jocuri in calculator. Calculatorul este primul pas spre autoizolarea copilului. In plus calculatorul ii "macina" memoria vizuala si ii submineaza grav capacitatea de a intelege logica lucrurilor, a cuvintelor si sentimentelor, pe care nu le poate acumula si invata decat prin interactiune cu oamenii din jurul lui si, in special, cu mama si tata.
O alta cauza este nestimularea capacitatii native a copilului de a comunica. Nou-nascutul comunica, bebelusul la sase luni la fel. O face prin plans, zambete, gesturi, mimica. La doi ani copilul ajunge singur in camera lui pentru ca parintii sunt obositi, ocupati sau, pur si simplu, sunt absenti iar grija si, mai ales responsabilitatea dezvoltarii afectivitatii, revine dadacei.
Dezechilibrele emotionale la varste mici, fie din cauza excesul de timp petrecut in fata calculatorului si televizorului, combinat cu absenta parintilor, in si din viata copilului dezvolta anumite zone din creier si duce la atrofierea celorlalte, dezvoltarea capacitatilor emotionale ale copilului fiind grav si, uneori, ireversibil, afectate.
Cum previi aceste probleme?
►Parintii trebuie sa-si manifeste afectiunea fata de copil. Copilul nu stie ca-l iubesti daca nu-i arati. Sune-i ca-l iubesti, strange-l in brate si da, cumpara-i jucarii!
►Petrece timp cu copilul tau. Povesteste-i, explica-i, arata-i! Ia-l cu tine, tine-l cu tine. Cel putin o ora pe zi trebuie sa fie exclusiv destinata copilului tau. Fie ca ii citesti povesti, fie ca te joci cu el, fie ca face-ti impreuna mancare, curat sau spalati masina ori face-ti cumparaturi sau lectii.
Important! Nu-i suficient sa fii alaturi de el o zi pe saptamana. Este fundamental sa fii cu copilul tau, in fiecare zi, din prima zi de viata! Nu uita: copilul creste cu dragoste.
