Nici nu ai apucat să te obișnuiești bine cu viața de mamă și cu bebelușul căruia i-ai dat viață și care nu a venit pe lume cu un manual de instrucțiuni, că surprizele au și început să apară: vorbim despre așa-numitele pusee de creștere, adică acele perioade în care bebelușii cresc cel mai mult în greutate, în lungime cât și la nivelul circumferinței capului.
Citește și De ce trebuie măsurat capul bebeluşului
Ce este important să mai știm despre puseele de creștere? În perioada acestora, bebelușii ar putea avea și câteva achiziții de dezvoltare psihică și comportamentală, simțind, uneori, și nevoia de a mânca mai mult. Pentru mamele care alăptează, aceste perioade sunt mai dificile, pentru că încep să își pună semne de întrebare privind cantitatea de lapte pe care o produc, apărând tentația suplimentării cu lapte praf.
Când apar, mai exact, puseele de creștere, cum se manifestă ele și ce putem face, pentru ca tranziția de la o etapă la alta să se facă într-un ritm cât mai puțin sesizabil:
Puseele de creștere apar, de regulă, la două săptâmâni, la trei, la șase, iar apoi la 3 luni și la 6 luni. Nu este, însă, o regulă: pot fi mai multe pusee și pot apărea și în perioade diferite. Atenție, însă, data acestor pusee se calculează în funcție de data probabilă a nașterii și nu de data nașterii propriu-zisă.
Cum se manifestă puseele:
Așa cum menționam și mai sus, puseele se manifestă adesea prin nevoia de a mânca mai mult, prin schimbarea rutinei somnului (unii copii simt nevoia să doarmă mai mult, alții mai puțin) și prin schimbarea comportamentului – bebelușul poate deveni mai mârâit și mai plin de nevoi (în special nevoia de a fi ținut în brațe).
Cum putem ajuta, astfel încât tranziția să fie mai ușor de acceptat?
Simplu de zis, dar greu de făcut: să fim atente la nevoile copilului și să le îndeplinim! Spre exemplu, dacă îl vedem că pare mai obosit, să îl ajutăm să doarmă mai mult decât de obicei. Dacă, în schimb, vrea să fie mai mult timp ținut în brațe, ne conformăm, chiar dacă ne este greu. Iar dacă are nevoie de mai multă hrană și este alăptat, nu este necesar să suplimentăm cu lapte praf: corpul nostru va simți și, în maximum 2 zile, va produce o cantitate de lapte suficientă cât să se sature cel mic. Dacă, în schimb, alegem să îi oferim lapte praf, corpul nostru nu va ști că trebuie să producă mai mult și, prin urmare, nici nu o va face.