Daca si tie ti se intampla sa ai impresia ca de cand a mai crescut copilul tau cel dragut a devenit de nerecunoscut - se uita la tine cu ochi goi cand ii vorbesti insa niciodata nu face ce ii spui - sa stii ca nu esti singura in aceasta situatie. Foarte multi parinti considera acest prag dificil de trecut.
Copilul are intre sase si zece ani: testarea limitelor si integrarea lor.
La aceasta varsta, copilul va intelege foarte bine, prea bine pentru gustul sau, adesea. Dar continuati sa aveti impresia ca lucrurile “ii intra pe o ureche si ii ies pe cealalta”. Debordeaza de energie, se intereseaza de tot, se amesteca in orice.
Un obiectiv major: ca-na-li-za-rea. Retrasati fara incetare frontiera intre ce e permis si ce e interzis, reamintiti exigentele dumneavoastra in ceea ce priveste viata de familie (curtoazie, participarea la treburile menajere, respectul spatiului fiecaruia…), administrati situatiile noi, cum ar fi sa mearga singur la scoala: tot atatea lucruri de repetat zilnic.
Papagal? Ce parinte nu a visat sa aiba la dispozitia sa un papagal? Cine nu a fost exasperat de o pereche de incaltaminte abandonata pentru a mia oara in mijlocul sufrageriei? Sa repeti totul, pentru tot, tot timpul, este epuizant, mai ales dupa o zi grea de lucru.
Fiecare familie are propriile sale valori fundamentale, pragurile sale de toleranta, asadar fara sfaturi universale in materie. Si ramaneti pozitiv, pentru ca punand toti la un loc ceea ce este esential pentru fiecare este un exercitiu foarte bun. Acest lucru permite deasemenea sa aveti o “unealta de referinta” pentru a aminti fiecaruia care ii sunt temele.
Merge intotdeauna mai bine cand spuneti: Cu cat regulile familiale sunt mai explicite si mai stabile, cu atat copiii gasesc repere mai usor. Nu vor incerca mai putin sa in calce regulile, dar macar le vor integra.
Ca multi dintre prietenii lor, ei vor fi fermecatori si bine crescuti…la altii acasa!
De ce nu te asculta
Vrea mai multa independenta. Copilul s-a saturat sa mai fie dadacit si crede, mult prea devreme ni se pare noua, ca este suficient de mare ca sa aiba grija de el. Ce putem face este sa ii dam treptat mai multa libertate, chiar daca ni se face inima cat un purice.
Este satul de cat ii asculta pe altii. Acum nu numai tu ii spui ce trebuie sa faca, mai este si scoala unde trebuie sa stea smirna. Nu este de mirare ca in preajma ta cauta sa se relaxeze neascultand niciun cuvintel din ceea ce ai sa ii spui.
Nu te aude. Da, inca nu ai scapat de aceasta problema. Poate sa fie atat de absorbit incat sa nu te auda. Atinge-l usor sa te asiguri ca ai atentia lui.
Schimba modul in care vorbesti. Sa te repeti de o suta de ori fara rezultat devine exasperant. Nu este de mirare ca incepi sa ridici tonul. Nu o face, nu ajuta. Mai bine mergi pe partea de negociere sau de consecinte. 'Strange-ti lucrurile si poti sa mergi la prietena ta'. Nu folosi nici amenintari - adesea acestea nu aduc cu sine decat un copil si mai incapatanat.
Are impresia ca incontinuu ii ceri cate ceva. Si probabil ca o si faci. Asa ca, sfatul nostru este sa nu insisti decat pe lucrurile pe care le consideri cu adevarat importante. De exemplu sa isi faca temele si sa manance dimineata. Ca nu si-a pus papucii frumos la usa mai poate fi trecut cu vederea.
Nu il asculti, la randul sau. Copilul tau nu gandeste ca tine si nici nu are aceleasi preocupari. Cel mai probabil prioritatile tale nu sunt si ale lui. Ai grija sa ii asculti si punctul lui de vedere si ca il intelegi, chit ca in final decizia iti apartine. Nu strica, din cand in cand, sa mai cedezi.
