Sari la conținut

Regresia antrenamentului la oliță la copilul de 3 ani, după apariția nou-născutului în familie

Există o mulțime de etape ale educației parentale care pot fi cu adevărat dificile. Lucruri precum învățarea copilului de a dormi singur, mersul la grădiniță și antrenamentul la oliță sunt doar câteva exemple.

Antrenamentul la oliță poate reprezenta o perioadă dificilă și nu există o modalitate cu adevărat corectă pentru acest lucru. Fiecare familie face ceea ce funcționează mai bine pentru ea și nu există un set de reguli bine stabilit care să funcționeze pentru fiecare familie în parte.

Părinții care urmează să-și întâmpine cel de-al doilea copil respiră ușurați dacă prichindelul lor deja știe să folosească olița și nu trebuie să mai schimbe încă un scutecel în plus. Cu toate acestea, când apare nou-născutul, copilul de 3 ani, antrenat anterior la oliță, poate să se întoarcă din nou la scutecel. Acest lucru poate fi frustrant pentru orice părinte, nu doar pentru că trebuie să schimbe două scutecele, ci pentru că toată munca depusă până acum pare a fi în zadar.

Potrivit Alpha Mom, o astfel de regresie este foarte des întâlnită în familiile care au deja un copil și urmează să-l întâmpine și pe al doilea. Trebuie să te pui și în locul prichindelului tău de 3 ani, a cărui lume se schimbă complet după apariția nou-născutului în familie. El va considera că este înlocuit de un alt bebeluș și că toată atenția ta se îndreaptă doar către nou-născut și nevoile acestuia.

► Citește și: Cele mai bune metode de antrenament la oliță, pentru copilul de 3 ani

De asemenea, copilul de trei ani nu are abilitatea de a procesa ce se întâmplă și de a face față valului de sentimente și emoții. Copilul poate să întrerupă antrenamentul la oliță pentru că încearcă să-ți spună că își dorește atenția ta și doar în acest mod o poate obține.

Este important să reții că micuțul tău de 3 ani nu face acest lucru cu intenții rele. El nu încearcă să te supere, ci doar îi este greu să facă față schimbărilor și are nevoie de ajutor pentru a le procesa.

► Citește și: Antrenamentul la oliță pentru fetițe

Ce poți face dacă micuțul tău de trei ani refuză să mai folosească olița?

Este indicat să rămâi calmă și să încerci să petreci mai mult timp cu puiul tău mai mare. Deși acest lucru poate părea dificil de gestionat, asigură-te că îți faci timp pentru celălalt copil. Roagă-ți piciul de trei ani să te ajute cu îngrijirea bebelușului, dacă dorește acest lucru.

Poți încerca să îți recompensezi copilul cu mici gesturi sau atenții de fiecare dată când folosește olița. Pentru acest proces, e nevoie de multă răbdare și înțelegere din partea ta.

► Citește și: Antrenamentul la oliță: greșeli pe care să le eviți

Sursa
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!