Epidemia de rujeolă, din Texas, a dus deja la înregistrarea celui de-al doilea deces în SUA – o fetiță de doar 8 ani.
Copilul a murit joi într-un spital din Lubbock, în nord-vestul statului Texas, din cauza unei „insuficienţe pulmonare cauzate de rujeolă”, au anunţat într-un comunicat autorităţile sanitare ale statului. Copilul nu fusese vaccinat împotriva rujeolei şi nu avea probleme de sănătate cunoscute.
Decesul vine în contextul în care peste 600 de cazuri de rujeolă au fost raportate în Statele Unite în acest an, dintre care aproape 500 în Texas de la sfârşitul lunii ianuarie.
Un prim copil nevaccinat murise deja la Lubbock la sfârşitul lunii februarie, fiind primul deces legat de această boală în aproape zece ani în Statele Unite.
Rujeola este o boală foarte contagioasă, a cărei gestionare de către secretarul Sănătăţii, Robert Kennedy Jr (RFK, nepotul preşedintelui asasinat în 1963), a fost criticată, relatează AFP. Deși acesta s-a deplasat la faţa locului pentru a „consola familia” după decesul copilului, (conform declarației lui pe X), în trecut a fost un antivaccinist vehement.
Rujeola a revenit. Tot mai puțini vaccinați
Autorităţile din statul vecin New Mexico (sud-vest) anunţaseră, de asemenea, la începutul lunii martie, că virusul rujeolei a fost detectat la un pacient nevaccinat după decesul acestuia, dar cauza decesului este încă în curs de investigare.
Întrebat de jurnalişti la bordul avionului prezidenţial Air Force One, Donald Trump a părut să minimalizeze epidemia duminică seara, referindu-se la „un număr relativ mic de persoane afectate până acum”.
Rujeola „nu este ceva nou”, a adăugat el, promiţând în acelaşi timp să „reacţioneze foarte ferm” dacă epidemia progresează.
Deşi rujeola a fost declarată eradicată în Statele Unite în 2000 datorită vaccinării, numărul cazurilor a crescut din nou în ultimii ani, ca urmare a scăderii ratelor de vaccinare de la pandemia Covid-19.
Gestionarea epidemiei de către autorități
Gestionarea epidemiei de către Robert Kennedy Jr a fost criticată de profesioniştii din domeniul sănătăţii, care îl acuză că minimalizează gravitatea situaţiei şi îi critică poziţia sceptică faţă de vaccin.
Deşi a apărat în trecut teoria - negată în repetate rânduri - a unei legături între vaccinul ROR (rujeolă, oreion şi rubeolă) obligatoriu şi autism, în prezent pare să îşi fi revizuit poziţia în această privinţă. El a spus acum că „vaccinul ROR este cel mai eficient mijloc de prevenire a răspândirii rujeolei”.
În timp ce continua să alimenteze îndoielile cu privire la acestea, el subliniase deja la începutul lunii martie că vaccinurile „nu numai că protejează copiii împotriva rujeolei, dar contribuie (şi) la imunitatea tuturor”.
De asemenea, RFK Jr recunoscuse la începutul lunii martie că situaţia este „gravă”, după ce declarase iniţial că există „epidemii de rujeolă în fiecare an”.
Rujeola este o boală extrem de contagioasă care se răspândeşte prin picături respiratorii, iar virusul rămâne în aer timp de până la două ore. Boala provoacă febră, simptome respiratorii şi o erupţie cutanată, dar poate duce şi la complicaţii grave, inclusiv pneumonie, inflamaţie a creierului şi deces.
Citește și Încă un copil a murit de rujeolă. A fost infectat de la sora lui și ambii erau nevaccinați