Sari la conținut

S-a calculat! Cât te costă să crești un copil până la 19 ani, în România

Dacă dintr-o știre anterioară aflam că anul 2023 este anul în care în România s-au născut cei mai puțini copii, de când se fac măsurători statistice, acum aflăm și cât costă să crești un copil, cel puțin până la împlinirea vârstei de 19 ani. Să existe oare vreo legătură între aceste două informații?!

Conform informaţiilor obţinute de ClubulCopiilor.ro, în urma unui studiu care se axat pe determinarea costului asociat creşterii unui copil în România, de la naştere până la vârsta de 19 ani, respectiv terminarea liceului, costul total pentru creşterea unui copil născut în 2024, ajustat la rata inflaţiei, este estimat la 594.070 lei.

Pentru al doilea copil, însă, o familie va cheltui o sumă considerabil mai mică, de 417.989 lei. Ceea ce înseamnă că acele cupluri care decid să aibă doi copii vor avea un cost de cel puţin un milion de lei pentru creşterea acestora, până la terminarea liceului.

Punctul de plecare al studiului îl reprezintă o analiză făcută în 2018 de către Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții care au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru populaţia României.

În cadrul cercetării, Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții au determinat cantitățile necesare și prețurile minime pentru alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă personală și uz casnic valabile în anul 2018. ClubulCopiilor.ro a utilizat aceste prețuri în analiza sa, ajustându-le cu ajutorul indicilor anuali ai prețurilor de consum furnizați de Institutul Național de Statistică.

Să fie acesta un motiv suficient de puternic pentru care tot mai puțini români aleg să devină părinți?

Se pare că da! Calitatea vieţii este un aspect de care românii ţin tot mai mult cont în ultimii ani, susţin psihologii.

,,Cu siguranţă, mentalităţile s-au schimbat. Înainte de a avea un copil, un cuplu se gândeşte dacă este capabil să îl întreţină, să îi ofere tot ce are nevoie pentru a creşte sănătos şi armonios. În urmă cu 10-15 ani, aceste lucruri contau mai puţin, nu erau luate în calcul, situaţie care mai este întâlnită şi în prezent, mai ales în mediul rural. Dar şi populaţia din mediul rural a început să migreze, în ultimul deceniu, către urban. Până la urmă, ţine şi de nivelul de educaţie. Partea financiară este un element esenţial, în zilele noastre, când decidem dacă putem avea un copil", a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!