Somnul este vital pentru dezvoltarea mentală și fizică a nou-născutului, însă, pe măsură ce crește, copilul va începe să doarmă din ce în ce mai puțin, stabilindu-și singur rutina de somn.
Când își stabilesc copiii rutina de somn și încetează să mai doarmă la prânz?
Studiile arată că mulți copii renunță la somnul de după-amiază la vârsta de aproximativ 4 ani, dar unii experți spun că totuși este mult prea devreme pentru a face acest pas.
“Somnul în timpul zilei rămâne important pentru preșcolari și copiii care merg la grădiniță”, spune consilierul pentru părinți, Jodi Mindell, doctor și autorul cărții Sleeping Through the Night.
► Citește și: Ce obiceiuri sănătoase ar trebui să-i învățăm pe cei mici?
Cu toate acestea, copilul îți va transmite semnale în momentul în care el este gata să renunțe la somnul de după-amiaza. Unele dintre ele pot fi:
Are o dispoziție stabilă
Copilul tău este constant de dimineață până seara, înainte de culcare, chiar și în zilele aglomerate. Un copil care este gata să renunțe la somnul de la ora prânzului este, în general, stabil și energic pe tot parcusul zilei.
Somnul de după-amiază îi dă peste cap rutina de somn
Când micuțul tău doarme la prânz, îi este greu să adoarmă seara, la o oră obișnuită. S-ar putea să dureze mai mult până ce va adormi.
► Citește și: A postat un tabel cu orele de somn pe care ar trebui să le doarmă un copil, în funcție de vârstă, și a devenit viral
Reușește să adoarmă repede seara, dacă nu doarme la prânz
Chiar și atunci când prichindelul tău nu doarme ziua, se culcă la o oră rezonabilă noaptea.
Copilul se dezvoltă corect
Cel mic învață lucruri noi cu ușurință și are o atenție adecvată vârstei sale. De asemenea, este sănătos și nu răcește ușor și nici nu are alte afecțiuni.
► Citește și: Ora potrivită de somn a copilului tău, în funcție de vârstă
Ce facem când copilul renunță la somnul de la amiază?
Trebuie să încurajezi copilul să-și înlocuiască somnul de la prânz cu o oră de liniște în care să citeasă povești, să asculte muzică sau să coloreze. Acest lucru îi va permite să se relaxeze și să-și încarce bateriile.
Dacă micuțul tău devine obosit cu mult înainte de ora de somn, poate că ar trebui să-i modifici ora de culcare.
► Citește și: Nerespectarea unei rutine de somn poate avea impacte negative asupra sănătății copilului. Despre ce este vorba
Mergi cu copilul la medic dacă te îngrijorează programul lui de somn. A dormi prea mult sau prea puțin ar putea indica anumite probleme de sănătate.