articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Când eram mică, timpul îmi părea cel mai pustiu loc de joacă. Nu înțelegeam de ce îi bat ceasurile atât de rar. Și de ce jucăriile nu umplu toboganele de râsete, trambulinele de fericire și copilăria mea de iubire.
De ce, când Moș Crăciun îmi aducea jucării pentru un an întreg? Așa sărac cum era, zicea mama, reușea să-mi cumpere exact ce îmi doream. Pentru că eram un copil cuminte. Ascultător și înțelegător.
► Citeşte şi Clădiţi-le amintiri. Case şi maşini îşi vor lua singuri
Moș Crăciun venea ca și la ceilalți copii, iarna, însă, mie îmi mai aducea și vara, și toamna, și primăvara, câte o jucărie ”uitată în fundul sacului”. Când întrebam de ce, mi se răspundea rapid și grav: ”Să ai ce să faci când noi nu avem timp.”
Nu am înțeles niciodată, copil cuminte fiind, de ce Moș Crăciun nu aduce și timp pentru tati, atunci când vine cu desaga aia plină.Timp să se joace cu mine. Timp să mă arunce în sus, timp să mă îmbrățișeze, timp să mă iubească.
(…)
Citeşte mai mult pe taticool.eu
